UNESCO a lansat luni un program de formare a 15.000 de psihologi şcolari pentru a face faţă impactului războiului asupra sănătăţii mintale a elevilor şi profesorilor ucraineni, traumatizaţi de invazia rusă din februarie 2022, informează AFP, conform Agerpres.

Prin această iniţiativă desfăşurată în coordonare cu Ministerul ucrainean al Educaţiei, agenţia ONU "este hotărâtă să ajute Ucraina să îmbunătăţească sănătatea mintală şi sprijinul psihosocial în sectorul educaţiei", a declarat într-un comunicat Stefania Giannini, directoare generală adjunctă a UNESCO pentru educaţie. Proiectul "are drept scop îmbunătăţirea rezilienţei elevilor şi educatorilor".

Potrivit UNESCO, 75% dintre şcolarii ucraineni au suferit de stres, iar 26% dintre adolescenţi au sindrom de stres post-traumatic."Există, deci, o nevoie urgentă de a le oferi un sprijin psihosocial mai mare pentru a-i ajuta să se recupereze după trauma şi suferinţa emoţională provocate de război", precizează comunicatul.

"Împreună, facem faţă provocărilor actuale, astfel încât elevii să poată depăşi obstacole, să reuşească la şcoală şi să devină cetăţeni echilibraţi şi responsabili", a declarat Oksen Lisovyi, ministrul ucrainean al educaţiei şi ştiinţei.

Operaţiunea, al cărei cost nu a fost specificat, este susţinută financiar de Japonia şi se desfăşoară în două etape.

În ultimele luni, UNESCO şi partenerii săi au acordat diplome la 117 psihologi din 24 de regiuni ale Ucrainei. Aceştia vor forma acum 15.000 de psihologi şcolari, oferindu-le "cunoştinţele şi competenţele necesare pentru a menţine sănătatea mintală şi a oferi sprijin psihosocial în contextul războiului".

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri