Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a informat că Ministerul Afacerilor Interne a aplicat amenzi de câteva milioane de lei, după verificări la peste 5.000 de benzinării, în contextul creşterii nejustificate a preţului carburanţilor.

"Am văzut cu toţii acele imagini cu portbagaje de maşini încărcate cu pungi de benzină sau carburant încărcat în tomberoane şi vărsat apoi pe străzi. Toate aceste lucruri s-au transformat în amenzi. Au fost, cel puţin din perspectiva Ministerului Afacerilor Interne, date amenzi de câteva milioane de lei, după verificări efectuate la peste 5.000 de benzinării din România. La acest lucru, bineînţeles, se adaugă demersul şi controalele efectuate prin intermediul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, unde, de asemenea, am anunţat încă din primele zile amenzi destul de dure date atât unor staţii din ţară, dar şi unor sedii centrale ale unor furnizori de carburant", a spus Cărbunaru, într-o conferinţă de presă la Guvern, potrivit Agerpres.

El a precizat că aceste controale făcute de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului au arătat, în multe situaţii, creşteri nejustificate de preţ, în condiţiile în care erau vândute stocuri ce nu mai aveau nicio legătură cu fluctuaţiile preţurilor la nivel internaţional şi ca atare unele amenzi au fost dublate şi de decizii de revenire la preţul iniţial.

"Consiliul Concurenţei, de asemenea, a funcţionat în această perioadă ca unitate integrată de sprijin în verificările declanşate de statul român. Şi, bineînţeles, ANAF, la rândul său, a comunicat încă din primele zile constatările pe care le-a făcut şi amenzile sau avertismentele pe care le-a dat", a adăugat Dan Cărbunaru.

Sursa foto: Pexels

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri