Unii specialiti ii dau dreptate presedintelui Rompetrol, Dinu Patriciu, care a declarat ieri ca se asteapta la un declin puternic pe piata imobiliara autohtona si la o scadere mai accentuata a bursei de la Bucuresti.
Omul de afaceri a declarat ca piata imobiliara cade in fiecare zi si ca nu este normal ca pretul locuintelor sa creasca in conditiile in care densitatea medie a oraselor din Romania este de trei ori mai mica decat denistatea medie a marilor orase europene.

"Piata imobiliara cade in fiecare zi pe nesimtite si nimeni nu recunoaste asta. Eu nu am nici un interes in acest sens, nu ma intereseaza sa investesc in piata imobiliara. Densitatea medie a oraselor din Romania este de trei ori mai mica fata de densitatea medie a marilor orase din Europa: 100 de locuitori la hectar fata de 300 de locuitori la hectar cat au celelalte orase din Europa. Nu e normal ca pretul locuintelor sa creasca in aceste conditii si sa fie asemanatoare cu preturile locuintelor din afara", a subliniat, citat de NewsIn, Dinu Patriciu.

Directorul executiv al Rompetrol, Dinu Patriciu, a spus ca nu vrea sa investeasca in piata imobiliara din Romania si ca investeste si va continua sa investeasca in mass-media, in pietele de capital si in Fundatia Dinu Patriciu.

Omul de afaceri Dinu Patriciu a declarat in februarie, la Arad, ca prevede o cadere a sectorului imobliar, care „urmeaza sa se confrunte cu o criza fara precedent“ si „e normal ca acesta sa cada“.

Contactat de Wall-Street, Andrei Panculescu, directorul comercial si de achizitii al biroului din Romania al Westhill, ne-a spus ca, intr-o oarecare masura, este de acord cu estimarile lui Patriciu cu privire la criza din real estate-ul romanesc. “Preturile apartamentelor noi din Bucuresti si marile orase au ajuns as nu mai fie tangibile de mare parte din populatie drept urmare si eu cred ca va apare o corectie a preturilor”, a spus Panculescu.

Potrivit lui Andrei Panculescu, aceasta corectie se poate produce, in primul rand ca urmare a faptului ca suprafata medie din Bucuresti per unitate locativa este de 100 mp in comparatie cu tarile din vestul Europei unde media este la 60-75 mp per unitate, iar costul de intretinere al acestor unitati devine din ce in ce mai mare.

De asemenea, Panculescu crede ca rata de indatorare a populatiei din Romania este prea mare, nivelul chiriilor este destul de scazut, iar pretul terenurilor din Bucuresti este mult prea mare a se putea construi locuinte. “Criza financiara din SUA si Marea Britanie se va rasfrange si in Romania pentru ca bancile afectate vor creste nivelul dobanzilor pentru imprumuturi de dezvoltare si vor inaspri conditiile de acordare a acestora”, a mai spus Panculescu.

Mai mult, crede Panculescu, pretul de constructie pe metu patrat in crestere, lipsa de forta de munca in constructii, lipsa de infrastructura pentru a suporta un trafic normal in timpul zilei si viteza de raspuns a autoritatilor la cererile de urbanism vor pune umarul foarte curand la o corectie a pietei din Romania.

“Din pacate, nimeni nu poate spune cat de mult sau de putin, pentru ca Romania nu a mai avut pana acum aceasta situatie de criza imobiliara.In acelasi timp daca ne uitam in istoria altor state vom observa ca marile averi au fost facute sau multiplicate tocmai in situatii de criza, pentru ca dupa o criza severa piata va incepe as creasca din nou, dar pe alte principii si cu un ritm lent. Nevoia de locuinte in Romania exista si este destul de mare”, a enuntat Panculescu.

De asemenea, Dan Pascariu, presedintele Consiliului de Administratie al UniCredit Tiriac Bank, estima, intr-un interviu acordat Wall-Street, scaderea pretului la terenuri pe fondul iesirii investitorilor speculativi.

Dinu Patriciu a mai declarat ieri ca "bursa romaneasca se afla la inceputul caderii" si "va mai cadea in urmatoarele luni, corelat cu criza financiara globala". Patriciu a mai spus chiar ca valoarea pietei romanesti de capital este de doua ori mai mare decat "nivelul real".
In urma declaratiilor lui Patriciu, Uniunea Naţionala a Patronatului Român (UNPR) a cerut Comisiei Naţionale de Valori Mobiliare (CNVM) să demareze o investigatie in legatura cu aceste declaratii.

Analistii bursieri consultati de Wall-Street sugereaza ca declaratiile omului de afaceri Dinu Patriciu privind bursa locala ar trebui sa fie argumentate.

Marius Plugaru, directorul general Fortius Finance, spune ca Patriciu este un om cu un profil investitional diferit de cea mai mare parte a investitorilor locali. Din acest punct de vedere, poate fi comparat cu un investitor strain, care considera ca Romania nu ii ofera prea multe posibilitati atractive de investitii, iar aceasta declaratie ar putea avea un oarecare impact asupra investitorilor, mai ales ca acestia actioneaza intr-un mod total neconventional.

“Suntem o piata mica, fiind influentati de factori interni si externi. Nu sunt investitori sofisticati, bursa e sustinuta de micii investitori si e normal ca astfel de declaratii sa aiba un efect asupra psihologiei lor. Ar trebui, insa, ca orice decizie investitionala sa nu se bazeze pe o declaratie a unui investitor”, ne-a explicat Marius Plugaru.

Seful Fortius Finance crede ca daca aceste vorbe ar fi venit din partea guvernatorului BNR sau ale premierului, atunci poate ar fi trebuit luate in calcul, iar o declaratie de acest gen ar trebui sustinuta cu argumente foarte serioase.

De asemenea, Mihai Chisu, broker la IFB Finwest, crede ca declaratiile unui om de calibrul lui Dinu Patriciu pot avea un impact psihologic asupra investitorilor locali. “Este o persoana publica si cei care considera oneste aceste declaratii le pot lua ca atare. Mai degraba, majoritatea le vad din perspectiva unui om cu foarte multi bani, care are anumite interese. Eu nu cred si nu intrevad o cadere atat de dramatica a Bursei”, ne-a spus Chisu.
















Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri