Practic, proiectul precizeaza reducerea adaosurilor comerciale practicate de farmacii la maxim 1,5%, respectiv 4% pentru distribuitori, in scopul reducerii preturilor si, astfel, a cheltuielilor din sistemul sanitar, in conformitate cu cerintele Fondului Monetar International (FMI).
Pana in prezent, adaosul distribuitorului varia intre 14% si o suma fixa de 30 de lei, iar in cazul farmaciilor – intre 24% si 35 de lei. In plus, proiectul de ordin mai precizeaza ca noul pret de decontare nu va depasi pretul din Catalogul National al Medicamentelor de Uz Uman, minus 12%. Conform acestuia, „noul sistem de calcul al pretului de decontare pentru medicamentele din lista C2 va duce la o reducere de aproximativ 24%, ceea ce va permite Ministerului Sanatatii sa poata sustine costurile astfel incat pacientii sa nu fie nevoiti sa contributie pentru achizitionarea tratamentului necesar”. Potrivit oficialilor MS, proiectul a fost deja aprobat.
„Ordinul acesta creeaza premisele de a vinde unele dintre produse sub pretul de achizitie, ceea ce inseamna ca vor fi sanse foarte mari ca farmaciile si distribuitorii sa nu mai doreasca sa le comercializeze pentru ca ar iesi in pierdere. Deci, o consecinta a acestui ordin disparitia unor produse foarte importante pentru pacienti”, avertizeaza Robert Popescu (foto), CEO-ul A&D Pharma, cel mai mare grup farmaceutic local, care detine Mediplus, liderul segmentului de distributie farma, precum si cel mai extins retailer la nivel national, farmaciile Sensiblu. Jucatorii din farma estimeaza ca 30% ca volum si 60% ca valoare din produsele incluse in C2 ar trebui sa aiba preturi sub achizitie.
Intr-un interviu acordat wall-street.ro la inceputul lunii, Popescu a explicat ca majoritatea medicamentelor incluse pe listele C2 presupun costuri operationale care nu pot fi acoperite dintr-un adaos comercial de 4%, respectiv 1,5%. In conditiile punerii in aplicare a ordinului, in urmatoarele sase luni multe dintre medicamentele pentru diabet, cancer, SIDA vor disparea de pe rafturile farmaciilor, iar distribuitorii vor fi incurajati sa vanda medicamentele in strainatate.

Potrivit estimarilor Asociatiei Producatorilor Romani de Medicamente Generice din Romania (APMGR), vor disparea peste 500 de medicamente, la un nivel comparabil de retragere cu cel din 2009. La momentul respectiv, retragerile au fost cauzate de fixarea preturilor la medicamente de catre Ministerul Sanatatii la un nivel minim european, de clawback-ul propus de fostul ministru Bazac, care taxeaza suplimentar vanzarile producatorilor, precum si de termenele de plata prelungite pana la sapte luni.
„Cu adaosurile comerciale de 1,5% pentru farmacii, respectiv 4% pentru angrosisti (distribuitori – n. red.), politica MS este una de falimentare. O pastila costa 5-10 bani, iar restul pana la 10 lei este profit. Un farmacist care castiga 1,5% nu mai are de unde sa acopere costurile pe care le presupune aceasta scadere a marjei”, spune Ioana Cacovean, presedintele Patronatului Farmacistilor din Romania.
Robert Popescu estimeaza ca masura ar putea provoca pierderi de zeci de milioane de euro distribuitorilor. O solutie pentru scaderea costurilor fara afectarea jucatorilor din piata ar fi implementarea substitutiei generice, si anume inlocuirea medicamentelor originale cu variantele lor generice, mai ieftine.
Lista C2 cuprinde 1.400 de medicamente, respectiv 280 de molecule, jumatate dintre ele avand o alternativa generica (medicamente iesite de sub protectia patentului/copii ale celor orginale, cu care sunt echivalente din punctul de vedere al compozitiei si al efectelor terapeutice). Pretul medicamentului generic este reglementat la un nivel maxim de 65% din cel al originalului cu care este echivalent. Pastrarea masurii de decontare la pretul de raft si nu la cel de referinta, atunci cand exista variante comerciale ale aceluiasi produs, risipeste banul public care de altfel ar putea fi redistribuit in sistem, sustine APMGR.
„Acest ordin risca sa loveasca in distribuitori si in farmacii si totusi se ignora o masura – substitutia generica. Numai primele 12 produse din listele C2 care au substitutie generica ar putea produce economii de 18 milioane de euro”, explica Robert Popescu.
Din informatiile producatorilor de medicamente generice, 80% din fondurile Ministerului Sanatatii sunt folosite pentru a trata mai putin de 3% din populatie, „o statistica ingrijoratoare pentru o tara care aloca mai putin de 45 de euro pe locuitor, mult sub media europeana de 300-400 de euro pe locuitor”.
Citeste aici radiografia sistemului sanitar romanesc.
Citeste si:
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: