Programul „Prima casă", redenumit în acest an „O familie, o casă", va deveni „Noua casă", potrivit unui proiect de ordonanţă publicat de Ministerul Finanţelor Publice, iar creditele pentru achiziţionarea unei locuinţe noi, de maximum 100.000 de euro, vor fi garantate de stat în procent de 60%. Guvernul urmează să aprobe, în şedinţa de joi, programul "Noua casă", anunță Agerpres.

Update:

Guvernul a aprobat joi în primă lectură programul „Noua casă", una dintre prevederile acestuia fiind majorarea plafonul pentru creditele pentru achiziţia de locuinţe noi de la 70.000 de euro la cel puţin 140.000 de euro.

Știre inițială:

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a solicitat în şedinţa de Guvern introducerea pe ordinea de zi a ordonanţei de urgenţă privind modificarea şi completarea OUG referitoare la unele măsuri în vederea implementării programului "O familie, o casă", redenumit "Noua casă".

Pentru achiziţia unei alte categorii de locuinţe, în valoare maximă de 70.000 de euro, statul garantează 50% din valoarea creditului, exclusiv dobânzile.

Se menţine avansul minim de 5% din preţul de achiziţie al locuinţei, acesta reprezentând diferenţa dintre preţul de achiziţie al locuinţei rezultat din antecontractul de vânzare-cumpărare şi finanţarea garantată.

„În vederea accentuării obiectivului urmărit prin modificările şi completările propuse, este necesară modificarea titlului actului normativ şi corelativ, a denumirii Programului, respectiv programul "Noua casă". Schimbările preconizate prin prezentul act normativ facilitează accesul persoanelor fizice la achiziţia unei locuinţe noi în cadrul Programului sau la alte categorii de locuinţe prin acordarea de garanţii de stat în favoarea fiecărui beneficiar pentru una dintre următoarele categorii de credite, după cum urmează: a) credit acordat unui beneficiar pentru achiziţionarea unei locuinţe noi, în valoare maximă de 100.000 de euro, echivalent lei, garantat de către stat, prin Ministerul Finanţelor Publice, în procent de maximum 60% din valoarea creditului, exclusiv dobânzile, comisioanele şi spezele bancare aferente creditului garantat; b) credit acordat unui beneficiar pentru achiziţia unei alte categorii de locuinţe, în valoare maximă de 70.000 euro, echivalent lei, garantat de către stat, prin Ministerul Finanţelor Publice, în procent de maximum 50% din valoarea creditului, exclusiv dobânzile, comisioanele şi spezele bancare aferente creditului garantat", se arată în nota de fundamentare care însoţeşte proiectul de act normativ.

Ce propun autoritățile în programul „O familie, o casă”?

Potrivit iniţiatorilor, prin stabilirea unor valori diferenţiate ale finanţărilor garantate, care cresc progresiv în funcţie de încadrarea locuinţelor în categoria noi, s-a urmărit stimularea achiziţiei de locuinţe noi, superioare din punct de vedere calitativ, în vederea înnoirii şi creşterii calităţii fondului locativ, având ca rezultat implicit şi relansarea sectorului de construcţii. Acelaşi scop s-a urmărit şi prin diferenţierea procentelor de garantare în funcţie de încadrarea locuinţelor în categoria noi, menţinându-se astfel politica legislaţiei actuale în vigoare de diferenţiere a procentelor de garantare în funcţie de această încadrare.

Prin noul proiect, autorităţile propun abrogarea unor dispoziţii din programul 'O familie, o casă', prevăzute de Legea nr. 40/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009. Este vorba despre cele referitoare la procentele diferenţiate de garantare de maximum 100% pentru toate categoriile de locuinţe achiziţionate de către persoanele care fac parte dintr-un grup vulnerabil definit conform art. 6 din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările şi completările ulterioare, de maximum 50% pentru locuinţe noi şi consolidate, respectiv recepţionate la terminarea lucrărilor cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului şi de maximum 40% pentru celelalte tipuri de locuinţe.

De asemenea, se propune eliminarea dispoziţiilor referitoare la limitele restrictive de venituri impuse beneficiarilor la data solicitării creditului garantat, individual sau ale beneficiarului împreună cu soţul sau soţia, după caz, care nu pot depăşi valoarea de 4.500 lei, respectiv nu pot depăşi valoarea veniturilor nete lunare ale familiei de 7.000 lei, pentru familiile cu unul sau mai mulţi copii, la data solicitării creditului garantat.

Pe de altă parte, iniţiatorii proiectului de act normativ precizează că noile valori garantate de stat au fost stabilite având în vedere indicatorul supraaglomerării şi calitatea locuirii.

Potrivit sursei citate, suprafaţa medie a unei locuinţe în UE-28 este de peste 100 metri pătraţi (mp) în timp ce în România suprafaţa medie utilă a unei locuinţe era de 47,7 mp la 31 decembrie 2019 (conform datelor publicate de INS în Studiul - Fondul de locuinţe la 31 decembrie 2019). Totodată, în comparaţie cu suprafaţa medie locuibilă de 34 mp pe persoană din Europa, România are o medie relativ scăzută pe persoană (20 m2).

"Supraaglomerarea şi aspectele legate de condiţiile de locuit sunt luate în considerare pentru crearea unui indicator mai complet al calităţii locuirii. Rata privării severe de locuinţă, definită ca fiind proporţia persoanelor care locuiesc într-o locuinţă considerată supraaglomerată, fiind afectate în acelaşi timp de probleme locative, trebuie îmbunătăţită prin politici publice de susţinere a accesului populaţiei la achiziţionarea de locuinţe superioare calitativ, cu o suprafaţă corespunzătoare. În aceste condiţii, în considerarea analizei de mai sus, propunem stabilirea următoarelor praguri valorice maxime pentru finanţările garantate în cadrul Programului Noua casă: 100.000 euro echivalent lei pentru locuinţele noi şi pentru cele supuse unor lucrări de intervenţie în vederea consolidării şi/sau reducerii riscului seismic recepţionate la terminarea lucrărilor cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat în înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă sunt asimilate locuinţelor noi, cu un procent de garantare de maximum 60%; 70.000 euro echivalent lei pentru celelalte categorii de locuinţe, cu un procent de garantare de maximum 50%", se mai arată în nota de fundamentare.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri