Prețul aurului a ajuns, în această vară, la un nivel record, trecând de 2.000 de dolari uncia. În aceste condiții, apar întrebări precum: cât aur este disponibil acum pe piață și cât aur mai poate fi extras din Pământ? În plus, va rămâne omenirea fără aur?

Aurul este un metal foarte prețios, văzut adesea ca o investiție, ca o podoabă pentru afișarea statutului social, dar este și o componentă a produselor electronice. Mai este însă și o resursă finită, pe care omenirea nu o va mai putea mina, cândva în viitor, potrivit Digi24.

Producția totală de aur a fost în 2019 de 3.531 de tone, cu 1% mai puțin decât în 2018, potrivit Consiliului Mondial al Aurului, fiind prima scădere din 2008.

Companiile miniere estimează volumul aurului rămas în două feluri: rezerve - aurul care este profitabil să fie extras la prețul actual; resurse - aurul care are potențialul de a fi extras, după cercetări suplimentare sau la un preț mai mare.

Potrivit US Geological Survey, rezervele de aur care care se află acum în subteran sunt estimate la aproximativ 50.000 de tone. Pentru a ne face o imagine, până acum au fost extrase aproximativ 190.000 de tone de aur, deși estimările variază în funcție de sursă.

Astfel, în cifre mari, ar mai putea fi scoasă din minele din întreaga lume circa 20% din cantitatea totală de aur a Terrei.

Cea mai mare sursă de aur din lume este Bazinul Witwatersrand din Africa de Sud, care a dat până acum circa 30% din aurul extras. Alte surse mari de aur sunt mina Mponeng (Africa de Sud), minele Super Pit și Newmont Boddington (Australia), mina Grasberg (Indonezia) și minele din Nevada (SUA).

În plus, aurul poate fi găsit și pe satelitul natural al Pământului, însă costurile de exploatare și transport sunt uriașe, fiind calculate acum ca fiind mai mari decât valoarea în sine a aurului. De asemenea, și în Antarctica sunt câteva rezerve de aur, dar, la fel, este ineficient din punct de vedere economic ca să fie extras, din cauza condițiilor meteo foarte dure. Un alt loc de pe Pământ unde poate fi găsit aur este și pe fundul oceanelor, dar și de aici exploatarea este mai scumpă în raport cu valoarea aurului extras.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri