Florin Cîţu: Coaliţia de guvernare a câştigat încrederea investitorilor străini

Prim-ministrul Florin Cîţu a salutat faptul că agenţia de rating Standard&Poor's a îmbunătăţit perspectiva de la "negativ" la "stabil", adăugând că guvernul a câştigat "clar şi fără dubiu" încrederea instituţiilor internaţionale şi a investitorilor străini.

"Agenţia de rating Standard&Poor's a păstrat ratingul de ţară, dar, mult mai important, a modificat perspectiva economiei României de la "negativ" la "stabil". Eroii din economia românească, mai ales în această perioadă dificilă, sunt, din punctul meu de vedere, companiile private, antreprenorii. Ei sunt cei care au dus greul şi cu care m-am consultat de foarte multe ori pentru a lua cele mai bune decizii. Fără încrederea lor nu reuşeam. Pentru toate acestea le mulţumesc", a arătat premierul, în cadrul unei conferinţe de presă fulger susţinute la Palatul Victoria.

Acesta a mai spus că realizarea este cu atât mai importantă cu cât vine în contextul celei mai mari crize economice şi de sănătate din ultima sută de ani.

"Această coaliţie de guvernare, condusă de PNL, din care fac parte USR PLUS şi UDMR, cu un premier liberal, cu o politică liberală, a reuşit în această perioadă dificilă ce nu au putut să facă guvernele anterioare în perioade de creştere economică. Coaliţia de guvernare condusă de PNL, cu un premier liberal, a câştigat clar şi fără dubiu încrederea instituţiilor internaţionale şi a investitorilor străini", a mai adăugat Florin Cîțu.

Citeste si:
S&P menține ratingul României. Cîțu: Am reușit imposibilul
S&P menține ratingul...
Sursa foto: Guvernul României
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Economie »



Setari Cookie-uri