Prim-ministrul Florin Cîţu a declarat că intenţionează să le propună patronatelor o creştere a salariului minim de 8% începând cu 1 noiembrie sau 1 decembrie.

"Discutăm acum. Vreau să fie aprobat cât mai repede, ca toate companiile să ştie exact ce costuri vor avea anul viitor cu salariul minim. În acelaşi timp mă gândesc - fiind un an special - dar trebuie să vorbesc cu patronatele, dacă putem, anul acesta doar, să creştem salariul minim mai repede de 1 ianuarie. Să o facem, poate, la 1 decembrie sau la 1 noiembrie. Dar e o discuţie pe care trebuie să o am cu patronatele. Este o propunere pe care o am. Mă gândesc să facem o creştere de 8%, de exemplu, dar să fie de la 1 noiembrie sau 1 decembrie şi atunci să fim mai aproape de acea creştere de 10% pe care o propun cei de la sindicate. Este o discuţie pe care trebuie să o am, dar este propunerea cu care vreau să vin în Consiliul Tripartit", a precizat premierul la TVR 1, preluat de Agerpres.

Citiți și Dăianu: Salariul minim trebuie să crească, altfel românii pleacă. Dacă nu creșteau salariile medicilor, era nenorocire

Cîţu a subliniat că îşi doreşte să fie identificată o soluţie până la data de 1 octombrie.

"Sper să găsim o soluţie până la 1 octombrie. Este o propunere de creştere a salariului minim din partea patronatelor de 8%, parcă. Şi o propunere din partea sindicatelor de creştere de 10%. Deci, propunerile sunt foarte aproape una de alta. Este pentru prima dată când sunt aşa de aproape una de alta. În acelaşi timp, aş vrea să ne gândim totuşi la o formulă care să poată să fie aplicată în fiecare an, nu să venim să discutăm în fiecare an o creştere, un procent de creştere. Vreau să fie ceva transparent, ca toată lumea să ştie. Ceea ce e bine anul acesta este că discutăm acum, nu pe 25-26 decembrie", a spus prim-ministrul.

Sursa foto: Shutterstock

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri