Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut şi în luna aprilie, pentru a doua lună consecutiv, ca urmare a majorării preţurilor la carne, uleiuri vegetale şi cereale, care au contracarat scăderile de preţuri la zahăr şi produse lactate, a anunţat, vineri, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), scrie Agerpres.

FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din: cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr.

În luna aprilie a acestui an, acest indice s-a situat la o medie de 119,1 puncte, în creştere cu 0,3% faţă de nivelul de 118,8 puncte înregistrat în luna martie. Totuşi, valoarea din luna aprilie 2024 este mai mică cu 9,6% comparativ cu valoarea înregistrată în luna aprilie a anului trecut.

Creşterea din luna aprilie s-a datorat în primul rând unui avans de 1,6% al preţurilor la carne. Potrivit FAO, preţurile mai mari la carnea de pasăre, carnea de vită şi oaie au compensat pentru scăderea uşoară a preţurilor la carnea de porc, datorată cererii slabe în Europa Occidentală şi China.

Preţurile la cereale au crescut şi ele cu 0,3%, după trei luni de declin, susţinute de preţuri mai mari de export la porumb. O creştere similară a fost înregistrată în cazul preţurilor la uleiurile vegetale.

În schimb, preţurile la zahăr au scăzut cu 4,4% în aprilie comparativ cu luna martie şi cu 14,7% comparativ cu luna aprilie a anului trecut, pe fondul îmbunătăţirii prognozelor privind oferta mondială. Producţia de zahăr se anunţă a fi una peste aşteptări în India şi Thailanda, în timp ce îmbunătăţirea condiţiilor meteo în Brazilia a atenuat temerile referitoare la următoarea recoltă de trestie de zahăr, a explicat FAO.

De asemenea, preţurile la produse lactate au scăzut cu 0,3% per total, după şase luni consecutive de declin, chiar dacă preţul untului a continuat să crească şi în luna aprilie din cauza diminuării stocurilor în Europa Occidentală.

Separat, FAO a dat publicităţii un nou raport cu privire la cererea şi oferta de cereale. FAO şi-a îmbunătăţit estimările privind producţia mondială de cereale în sezonul 2023/24, până la 2,846 miliarde de tone, de la 2,841 miliarde de tone cât estima luna trecută, pe fondul noilor informaţii primite din Myanmar şi Pakistan.

Mai mult, FAO şi-a ajustat estimările privind producţia mondială de grâu, în 2024, până la 791 milioane de tone, de la 796 milioane de tone cât estima luna trecută, din cauza faptului că suprafeţele însămânţate cu grâu în Uniunea Europeană au fost mai mici decât se preconiza.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri