Deficitul balantei de plati a Romaniei a reinceput sa creasca in februarie, ajungand la 754 milioane euro dupa primele doua luni, in urma diminuarii puternice a transferurilor curente si a dezechilibrului pe partea de servicii, arata datele publicate de Banca Nationala a Romaniei (BNR).
In primele doua luni din 2009, deficitul balantei de plati a fost de doar 459 milioane euro, potrivit NewsIn.

Evolutia din februarie reprezinta o inversare de tendinta, dupa mai mult de un an de contractie puternica a deficitului extern, care a continuat si in prima luna din acest an, cand deficitul de cont curent s-a redus cu 73%, la 123 milioane euro.

Deficitul comercial (FOB/FOB) -
principala sursa care alimenteaza dezechilibrul extern - a continuat sa se restranga si in primele doua luni din acest an, cu 49,3% pana la 572 milioane euro, de la 1,128 miliarde euro in ianuarie-februarie 2009.

Balanta serviciilor a trecut pe deficit in primele doua luni din 2010, cu un minus de 138 milioane euro, fata de excedentul de 3 milioane euro din perioada similara a anului trecut, mai arata datele BNR.

Principala cauza a deficitului balantei serviciilor a fost segmentul "turism-calatorii", care si-a adancit deficitul la 76 milioane euro, de la 20 milioane euro in primele doua luni din 2009.

De asemenea, segmentul "alte servicii" s-a dezechilibrat si mai mult, cu un deficit de 73 milioane euro, fata de doar 2 milioane euro in ianuarie-februarie 2009.

La randul sau, balanta externa a serviciilor de transport si-a redus excedentul la 11 milioane euro in primele doua luni, de la 25 milioane euro in perioada similara a anului trecut.

Deficitul balantei veniturilor a reinceput si el sa creasca,
ajungand la 356 milioane euro la finalul lui februarie 2010, fata de 323 milioane euro in urma cu un an.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri