BRD-Groupe Societe Generale a raportat in primul trimestru un profit net in scadere cu 38,7%, de 122 milioane lei, de la 199,3 milioane lei in aceeasi perioada a anului trecut 2010.
Banca a inregistrat aceste rezultate in contextul declinului venitului net bancar la 787 milioane lei, nivel considerat de oficialii institutiei "satisfacator" in contextul economic actual.

Costul net al riscului a scazut in primul trimestru cu 10% fata de perioada similara a anului trecut, la 292 milioane lei. Comparativ cu ultimul trimestru din 2010, costul net al riscului s-a redus cu 40%.

Profitul brut din exploatare obtinut de BRD a fost in primul trimestru de 443 milioane de lei, "nivel considerat acceptabil in actuala conjunctura", fiind in scadere cu peste 20% fata de valoarea de 570 de milioane de lei raportata pentru perioada similara a anului trecut.

Cheltuielile generale ale BRD s-au diminuat in primele trei luni cu 1%, iar coeficientul de exploatare, calculat ca raport intre cheltuielile generale si venitul net bancar, a atins 43,6%, pe fondul reducerii venitului net bancar.

"Primele trei luni ale anului 2011 nu au adus revirimentul asteptat pe piata, diferenta fata de ultima parte a anului trecut fiind nesemnificativa. Activitatea economica sufera in continuare, influentand si cererea de servicii bancare. Cu toate acestea, au fost sesizate semne pozitive care raman sa fie confirmate in perioada urmatoare. Mai concret, un prim semnal pozitiv este intrarea pe o panta descendenta a costului net al riscului, tendinta care speram ca va continua de-a lungul intregului an", a declarat Guy Poupet (foto), presedintele - director general al BRD - Groupe Societe Generale.

Banca noteaza ca in cursul primului trimestru au existat unele semne pozitive cum ar fi imbunatatirea balantei comerciale, aprecierea leului si o usoara crestere a cererii de credite catre sfarsitul trimestrului.

Volumul total al creditelor acordate clientelei este de 32,4 miliarde lei, cu circa 1% mai mic fata de 31 martie 2010.

Creditele pentru persoane fizice au ajuns la 15,5 miliarde lei, in scadere cu aproximativ 1%, in timp ce valoarea imprumuturilor acordate clientelei de persoane juridice s-a redus cu 1%, la 16,8 miliarde lei.

Portofoliul total al depozitelor clientelei a inregistrat la finele primului trimestru o scadere de circa 5% fata de intervalul similar al anului trecut, la circa 29 miliarde lei.

Indicatorii financiari ai BRD-Groupe Société Générale la 31 martie 2011 au fost calculati in conformitate cu standardele romanesti de contabilitate.


Retail jobs
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri