Grupul italian UniCredit se afla intr-o pozitie destul de confortabila pe pietele din Europa Centrala si de Est (ECE) fata de cele din Vest, a precizat seful regional al institutiei de credit Gianni Franco Papa, in cadrul unui interviu acordat in presa austriaca, noteaza Reuters.

Papa a mentionat ca in ECE, unde UniCredit Bank Austria este lider de piata, cresterea economica este estimata la 2,5% in acest an si la 3,1% in 2013, in pofida dependentei de exporturi a unor tari din regiune.

„Deci exista o oarecare slabire, dar, in general, suntem inca in zona de confort. Consumul intern a crescut din nou in 2011 si a ajutat economiile statelor din ECE. Aceasta este o forma mai buna si mai durabila de crestere decat inainte”, a completat oficialul UniCredit.

Papa spune ca pierderile de la subsidiara UniCredit in Kazakhstan s-au mai redus, pe fondul boom-ului economic alimentat de cresterea preturilor la marfuri.

Intrebat daca banca s-ar putea retrage din Kazahstan, el a declarat: „Intotdeauna am zis ca exista tari in care ne reevaluam pozitia. A iesi dintr-o tara inseamna a gasi un cumparator, iar eu nu vad in acest moment prea multa activitate aici”, a adaugat Papa.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Finante - Banci »




Ascultă primul podcast de FinTech și digital banking din piață.

Citeste si
Economia romaneasca in 2020: La cat ajunge cursul de schimb