Standard & Poor\'s (S&P) a decis sa plaseze ratingurile pe termen scurt si lung ale Piraeus Bank sub supraveghere, dupa ce banca elena a lansat o oferta de cumparare a mimimum 40% din capitalul grupului cipriot Marfin Popular Bank, care va face o contraoferta, a informat un comunicat al S&P.
Plasarea sub supraveghere are "implicatii pentru viitor, in sensul ca ratingurile ar putea fi ridicate, coborate sau reconfirmate", se mentioneaza in comunicat.

Notele actuale acordate de S&P bancii Piraeus sunt 'BBB+', pentru imprumuturile pe termen lung, si 'A-2', pentru cele pe termen scurt. "Plasarea sub supraveghere vine ca urmare a lansarii unei oferte de catre Piraeus pentru cel putin 40% si maximum 100% din capitalul Marfin Popular Bank cu sediul in Cipru, care detine 95,3% din Marfin Financial Group si Marfin Bank, si dupa ce Marfin Popular Bank a lansat o oferta pentru 100% din capitalul Bank of Cyprus si a anuntat ca va face o oferta si pentru 100% din Piraeus", se artata in comunicatul S&P, informeaza NewsIn.

Toate aceste oferte necesita obtinerea aprobarilor din partea autoritatilor de supraveghere. "in acest moment, exista o incertitudine importanta in privinta ofertei care va avea succes, daca va avea vreuna", a declarat analistul de credit al S&P Angela Cruz.

In acelasi timp, agentia de rating a pastrat sub supraveghere grupul cipriot Marfin, cu perspectiva pozitiva. "in cazul Marfin, stabilirea perspectivei va necesita evaluarea impactului reorganizarii pe care grupul a anuntat-o, care nu are legatura cu ofertele in derulare, pentru ca in urma ei grupul Marfin nu va mai fi un holding bancar, isi va mari capitalul social si isi va schimba structura actionariatului", a aratat Cruz. Analistii S&P vor monitoriza derularea ofertelor si vor veni cu completari ale perspectivelor grupurilor implicate "atunci cand vor fi suficiente informatii privind impactul tranzactiilor".

Piraeus Bank a facut, joi, o oferta, considerata surprinzatoare de analisti, pentru cumpararea partiala sau totala a grupului rival Marfin Popular Bank, decizie pe care piata o considera o initiativa defensiva a celei de-a patra banci din Grecia, pentru a bloca o eventuala oferta de achizitie venita din partea grupului Marfin Bank.

Potrivit legislatiei elene, o companie care lanseaza o oferta publica de achizitie nu poate fi si tinta unei opeatiuni de achizitie. Marfin Popular a declarat ca initiativa grupul Piraeus a avut drept scop sa obstructioneze succesul ofertei facute de grupul Marfin. "Efortul facut de administratia Piraeus Bank pentru a impiedica actionarii sa ia o decizie sau iar oferta sa nu aiba succes", se preciza intr-un comunicat de saptamana trecuta a Marfin Bank. Bursa de la Atena a suspendat temporar, vineri, tranzactionarea actiunilor Piraeus Bank, Marfin Popular, Bank of Cyprus,Egnatia Bank si Marfin Financial Group.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri