Compania italiana de asigurari Fondiaria a planificat preluarea asiguratorului roman Asirom la inceputul acestui an, insa au aparut unele probleme, iar tranzactia nu va fi facuta decat in clipa in care nu vor exista riscuri, a declarat pentru Reuters directorul general al Fondiaria, Fausto Marchion. Reprezentantul Fondiaria SAI a declarat ca firma mai este inca deschisa oportunitatilor de achizitii pe pietele externe.

El a declarat ca achizitia planificata a asiguratorului Roman, asteptata la inceputul anului 2007, nu este inca nici macar aproape de finalizare. Tranzactia Asirom "are inca unele probleme si va fi finalizata numai cand voi fi sigur ca nu riscam nimic", a declarat Marchionn. "Nu sunt inca sigur legat de ea si din aceasta cauza tranzactia nu a fost finalizata".

Compania italiana Fondiaria SAI derula, in februarie, negocieri pentru preluarea asiguratorului roman Asirom, potrivit declaratiilor unor oficiali ai companiei italiene. Ioan Niculae, presedintele Interagro, actionarul majoritar al Asirom, a negat insa ca ar negocia cu Fondiaria. Contactat de NewsIn, presedintele Interagro a negat luna trecuta cu hotarare existenta oricaror negocieri cu Fondiaria, in vederea vanzarii pachetului de actiuni detinut de Interagro la societatea romaneasca de asigurari.

Zvonuri privind preluarea companiei romanesti de catre asiguratorul italian au mai aparut in presa internationala, insa Niculae a negat pana acum ca ar purta negocieri cu Fondiaria. Omul de afaceri Ioan Niculae a infirmat in repetate randuri ca ar fi existat discutii cu firma italiana, insa a admis faptul ca a discutat cu mai multe companii despre preluarea Asirom. "Zvonuri legate de Fondiaria au fost din vara, insa nu au niciun fundament. Sunt discutii cu mai multe companii pentru preluarea Asirom, dar doar discutii, nimic ferm", a declarat in decembrie pentru NewsIn, Niculae.

El afirma in luna septembrie a anului trecut ca ar intentiona sa isi mareasca detinerea la Asirom, cumparand pachetele detinute de actionarii minoritari. "in pofida zvonurilor care au sustinut ca as vrea sa imi vand participatia de 50% din actiuni pe care o detin la Asirom, intentia mea este, dimpotriva, sa imi intaresc controlul asupra societatii, sunt dispun sa cumpar participatiile actionarilor minoritari", a spus, in septembrie, Ioan Niculae.

Cu o capitalizare de 5,8 miliarde euro, Fondiaria este al doilea asigurator de pe piata italiana, dupa Generali.

Asirom a subscris anul trecut prime brute in valoare totala de peste 600 milioane lei (170 milioane euro), cu 5% fata de anul anterior si a platit indemnizatii si despagubiri, pe politele de asigurare subscrise, de 385,5 milioane lei. Asirom a inregistrat, in primele noua luni ale anului 2006, un profit net de peste 280.000 euro si prime brute subscrise de peste 134 milioane euro.

Asirom a fost infiintata in 1991, dupa scindarea fostei Administratii a Asigurarilor de Stat (ADAS), in urma careia au aparut doua societati: Asirom si Astra. Actiunile Asirom, listate pe Rasdaq, sunt in momentul de fata suspendate. Ultima tranzactie cu titluri Asirom a fost incheiata pe 20 martie, la un pret de 0,72 lei pe actiune.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri