Multi oameni nu cred ca isi mai pot imagina viata fara smartphone, dependenta de acest device fiind una ridicata. Indiferent ca sunt la masa, la sala de forta sau chiar la volan, nu pot renunta la el. Iti prezentam 4 efecte neplacute aduse de utilizarea in exces a smartphone-ului.

1. Devii antisocial

Smartphone-ul ne rapeste ore bune din viata de zi cu zi. Ajungem sa ne petrecem o multime de timp navigand pe news feed-ul aplicatiilor de social media, fara o destinatie precisa. Genul acesta de activitate ne priveaza de interactiunea cu mediul inconjurator, ne distrage atentia de la conversatiile pe care apropiatii le au cu noi si ne face sa devenim mai retrasi si antisociali.

2. Iti este afectata memoria si ratiunea

Imortalizarea momentelor memorabile este la o apasare distanta cu ajutorul smartphone-urile, insa, in unele cazuri, utilizarea smartphone-ului este principalul factor care cauzeaza afectiuni la nivelul memoriei. Acest lucru se datoreaza faptului ca ne bazam exclusiv pe tehnologie pentru a ne aminti majoritatea lucrurilor si a cauta raspunsurile la care am putea ajunge prin exercitii de memorie.

3. Poti creste in greutate

In ziua de astazi ai acces la filme, jocuri si numeroase aplicatii prin intermediul smartphone-ului. Toata aceasta diversitate te impinge sa il utilizezi cat mai mult si sa fii cat mai sedentar si strain de activitatile fizice care iti pot imbunatati sanatatea si te pot tine departe de kilogramele in plus.

4. Ai probleme cu somnul

Expunerea la tipul de lumina emisa de catre smartphone ( lumina albastra) duce la incetarea productiei de melatonina, un hormon care regleaza trecerea organismului din starea de veghe in cea de somn. De aceea, este indicata evitarea utilizarii acestuia inainte de culcare.

Sursa foto: have a nice day photo / Shutterstock.com