Segmentul premium de consumatori din Romania, cei care achizitioneaza terminale mobile cu pret de retail de peste 600 de euro, este de circa 10-12% la nivel cantitativ si mai mare valoric, spune Alex Costache, head of telecom product management la Samsung, prezent la emisiunea Iesit din Tipar. Cum arata piata smartphone-urilor din Romania, pe ce pune accentul Samsung in tara, dar si ce vor clientii, afla din emisiune.

Industria smartphone-urilor se afla in continua crestere, inclusiv in Romania. "Este usor de vazut care sunt cerintele reale ale clientului final. Tehnologiile adreseaza nevoile clientilor, dar si clientii dicteaza, intr-un fel, ceea ce producem. Cele doua medii se intalnesc", subliniaza Alex.

Pe piata din Romania, segmentele mid si high cresc cel mai mult. In prezent, la nivel valoric, ajung la peste 50% din piata si undeva la 20% cantitativ. Mid ar fi intre 400-600 euro pret de retail, iar segmentul high este cel care contine telefoanele de peste 600 de euro. "Exista o relatie de directa proportionalitate intre ceea ce numim early adopters si segmentul premium. Pentru a vedea cati early adopters sunt, m-as uita cat de mare este segmentul premium. Si acest din urma este undeva in jurul a 10-12% cantitativ", puncteaza el.

Climatul economic influenteaza consumul, intr-un fel sau altul.
"Eu sunt de parere insa ca, cel putin pentru acest segment, valoarea adaugata adusa de noile smartphone-uri este mai importanta decat climatul. Si atunci, atata timp cat reusim sa venim cu tehnologii sau servicii care sa adreseze mai bine nevoile clientilor, sau sa adreseze noi nevoi, piata va continua sa creasca", spune Alex Costache.

Segmentul premium are o dinamica diferita in Romania fata de cea din Europa, in general. "Segmentul acesta creste. Utilizatorul roman este, in medie, mai conectat, mai bine informat si, de ce nu, mai pretentios. Acest segment creste in Romania, cel putin in momentul de fata, mai rapid decat in restul Europei", sustine specialistul Samsung.

Cum se transforma strategia de marketing a Samsung in Romania, dar si ce preferinte au consumatorii, afla din interviul video.

Citeste si
Cinci telefoane care te fac sa uiti de iPhone 11