Ca mai toți jurnaliștii, nu pot ascunde că îmi iubesc telefonul Xiaomi pentru că are din fabrică o funcție extrem de utilă, dar despre care nu prea vorbim în public (începe cu ”î” și se termină cu ”nregistrare apeluri”). Așa că am fost curios dacă o să iubesc și robotul aspirator+mop al companiei chineze.

Dacă stai, ca mine, într-o casă mare, veche și cu animale, week-end-ul e, de obicei, cea mai neagră perioadă a săptămânii, fiindcă trebuie să faci curat. Așa că un robot care nu doar aspiră, ci mai și spală pe jos, ar putea fi exact lucrul de care ai nevoie în viața ta. Am testat Mi Robot Vacuum-Mop 2 Pro de la Xiaomi ca să vă văd dacă face sau nu față provocării unui apartament de 100 metri pătrați cu 3 animăluțe blănoase în el (fără a mai pune la socoteală și oamenii).

Prima impresie e de fragilitate. Dacă ești obișnuit cu aspiratoare mătăhăloase și aproape industriale, Mi Robot are, pe lângă ele, talie de viespe. Pisicile nu au voie să stea pe el – scrie explicit – așa că am pus porcușorul de Guineea (nu a fost încântat).

Avantajul e că e ușor de transportat și încape chiar și sub pat. Dezavantajul este că recipientul pentru praf nu e foarte încăpător.

Roțile, în schimb, sunt relativ mari – ceea ce este un lucru bun într-o casă cu multe praguri. Mi Robot Vacuum-Mop 2 Pro trece fără probleme peste astfel de obstacole (terorizând pisicile, care credeau că sunt în siguranță în sufragerie). Însă, ca de obicei în cazul unor asemenea dispozitive, dușmanul său de moarte sunt cablurile.

Partea de software e foarte simplu de folosit și destul de intuitivă. Sunt multe opțiuni și avantajul este că poți pune robotul să facă curat chiar și când nu ești acasă - cu condiția să fie conectat la stația de andocare.

La prima utilizare trebuie totuși să faci un pic de ordine în casă, pentru ca Mi Robot să poată să învețe locurile fără să dea peste mobile sau peste jucăriile și castroanele animalelor. Odată ce și-a desenat harta, însă, sistemul de navigație este foarte eficient, chiar și într-o casă cu multe holuri și uși.

A propos de animale, nu li se pare foarte înspăimântător și nu le provoacă traume – altfel spus, nu merită dat cu lăbuța atunci când doarme, spre deosebire de aspiratorul normal. Însă nu este totuși atât de eficient când e vorba să strângă după ele pe cât mi-aș fi dorit. În plus, adună foarte multă blană și trebuie curățat constant.

Pe de altă parte, marele avantaj, față de alți roboți similari (și mai scumpi) este că are și funcție de mop și poate aspira și spăla simultan. Iar mopul nu folosește doar apă, ci și vibrații sonice de înaltă frecvență (care habar nu am ce fac, dar sună complicat și eficient). Rezervorul de apă e destul de mare pentru un apartament de 100 de metri pătrați.

Alte părți bune: bateria ține destul de mult (circa 3 ore de autonomie) iar prețul – în jur de 1.750 de lei – este accesibil, dat fiind că în ziua de azi și un mop costă 10 lei. Ca viteză, curăță, în termeni mari, în jur de un metru pătrat pe minut. S-a descurcat bine și cu parchetul, și cu gresia, și cu marmura.

Trecând la dezavantaje: cel mai deranjant lucru, din punctul meu de vedere, este că Mi Robot curăță bine, dar se murdărește rău. În principiu, recipientul pentru praf trebuie golit după fiecare repriză de curățenie, iar apa din rezervor schimbată după fiecare spălare.

De asemenea, tinde să se umple de scame și blană – dar e posibil ca aici să fie de vină combinația casă veche + animale. Nu este complicat de curățat dar, sincer, e un dispozitiv pentru persoane fără timp liber (sau doar leneșe) astfel încât e puțin supărător că se murdărește atât de tare.

Citește și: WSReviews: Redmi Note 11 Pro+ 5G, probabil una dintre cele mai multe alternative din segmentul de clasă medie

De asemenea, în locurile mai dificile, nu curăță perfect. Dacă vrei să inviți la tine pe cineva pentru care chiar contează să nu fie niciun fir de praf în casă, Mi Robot are nevoie de ajutor. Dacă vrei să fie curat mai ales pentru tine, în schimb, este ideal.

Specificații tehnice Mi Robot Vacuum-Mop 2 Pro:

- putere de aspirare: 3.000 Pa

- capacitate baterie: 5.200 mAh

- capacitate recipient pentru praf: 450 ml

- dimensiuni: diametru 353 mm, înălțime 96.5 mm

- greutate: 3,6 kg

-tipuri de aspirare: umedă și uscată

Sursa foto: wall-street.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Radu Pircă
Radu Pircă a lucrat în presa scrisă, online, TV și radio la ProTV, Cotidianul, stirileprotv.ro, ProFM, Jurnalul și Cultura, printre altele. A ținut seminarii de istoria gândirii politice și istorie politică și a publicat articole de istorie în România și Franța. Este absolvent de Științe Politice, în cadrul SNSPA.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri