In 2010 se vor vinde circa 250.000 de smartphone-uri comparativ cu circa 140.000 anul trecut, a afirmat pentru wall-street.ro, Sorin Manea, directorul deviziei de telecom din cadrul Samsung Electronics Romania, al doilea producator de telefoane mobile la nivel mondial.
Pe de alta parte, operatorii de telefonie mobila afirma ca smartphone-urile reprezinta circa 10% din numarul de telefoane vandute in Romania, o piata pe care acestia o estimeaza la 4-5 milioane de unitati. Cifrele difera datorita diferitelor definitii pe care companiile le au asupra a ceea ce reprezinta un smartphone.

Manea adauga ca in primele noua luni ale anului vanzarile in volum de telefoane smartphone au fost cu circa 50% mai mari fata de perioada similara din 2009, in timp ce intreaga piata de telefoane mobile s-a diminuat in volum cu 17%.

Vanzarile in valoare de telefoane mobile au fost de 122 de milioane de euro intre lunile ianuarie si septembrie din acest an, mai putin cu 32,2% fata de aceeasi perioada din 2009, conform datelor GFK Romania. Pe de alta parte, in trimestrul al treilea vanzarile de telefoane s-au micsorat la 41 de milioane de euro, in scadere cu 32,8% fata de iulie-septembrie anul trecut.

Anul trecut s-au vandut intre 3,9-4,3 milioane de telefoane pe piata locala, conform datelor Samsung. Oficialii companiei estimeaza ca in 2010 vanzarile vor fi cu aproximativ 16% mai mici fata de 2009.

“Anul viitor, in scenariul optimist, vanzarile vor stagna. Speram sa nu scada. Piata romaneasca este foarte orientata pe pret, iar mai mult de jumatate din telefoanele cumparate costa mai putin de 50 de euro. In prezent, clientii nu sunt atat de dornici sa isi cumpere un telefon, dar daca fac acest lucru isi aleg un telefon de pe segmentul low-end ori isi cumpara un smartphone. Samsung, cu siguranta, va urma trendul din anul acesta cand a crescut semnificativ pe segmentul de telefoane smartphone”, afirma Sorin Manea (foto).

Telefonul Samsung Galaxy S, cel mai popular smartphone lansat pana acum de producatorul sud coreean, a fost cel mai bine vandut telefon inteligent in Romania in luna octombrie, iar compania ar fi vandut semnificativ mai multe telefoane daca productia ar fi fost pe masura cererii, a adaugat managerul.

Dispozitivul este comercializat pe piata locala de operatorii de telefonie mobila Orange, Vodafone si Cosmote la preturi intre 99 de euro si 489 de euro, in functie de abonament.

Samsung Galaxy S ruleaza pe plarforma Android, iar Sorin Manea declara saptamana trecuta ca in Romania exista circa 50.000 de persoane care au un telefon ori tableta ce ruleaza pe aceasta platforma. Printre producatorii care folosesc acest sistem de operare pentru realizarea unui telefon se numara si HTC, LG sau Motorola.

Compania sud coreeana este al doilea jucator pe piata smartphone-urilor pe piata locala cu o cota de circa 20% , pe primul loc situandu-se Nokia, conform datelor Samsung. Printre competitorii principali ai asiaticilor pe acest segment se numara Research in Motion (producatorul BlackBerry), Apple (iPhone), HTC sau LG.

In urma cu doua saptamani, Samsung a lansat oficial in Romania si tableta Samsung Galaxy Tab, aceasta fiind considerata cel mai important competitor pentru iPad, produs similar lansat de compania californiana Apple.

In prezent, Galaxy Tab este comercializata de Orange si Vodafone cu preturi intre 349 si 699 de euro, in functie de abonamentul ales.

„Sunt sigur ca piata va reactiona bine la Galaxy Tab datorita designului, caracteristicilor tehnice, dar si avand in vedere succesul inregistrat de Galaxy S”, mai spune Manea.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri