Introducerea taxei pe valoarea adaugata (TVA) ar fi cea mai buna solutie pentru problemele fiscale ale Statelor Unite, avand potentialul sa acopere deficitul bugetului structural si sa stimuleze chiar investitiile si cresterea economica pe termen lung, potrivit unui editorial Bloomberg, scrie Mediafax.
Deficitul bugetului structural, golul de finantare care trebuie eliminat pentru ca sistemul fiscal sa ajunga la sustenabilitate pe termen lung, este de 5-6% din PIB-ul Statelor Unite, adica peste 800 miliarde de dolari pe an.

Cifra depaseste bugetul pentru aparare si, in zece ani, ar fi de patru ori mai mare decat tinta de reducere a deficitului bugetar cu 2.100 miliarde de dolari inclusa in acordul pentru ridicarea plafonului datoriei de stat aprobat la inceputul lunii august de Congres.

In acelasi timp, veniturile din taxe la bugetul de stat al SUA sunt cu 3% din PIB sub media istorica.

Astfel, readucerea veniturilor din taxe la media istorica ar acoperi circa jumatate din deficitul structural, observa Bloomberg.

In contextul dificultatilor de ordin politic de care s-ar lovi simpla crestere a taxelor actuale si sistemului fiscal foarte complicat din SUA, cea mai buna solutie ar fi reformarea taxei pe venit si introducerea TVA, care ar genera venituri suplimentare importante la buget cu costuri minime, din moment ce o astfel de taxa este colectata de firme in beneficiul guvernului.

In plus, TVA ar putea reprezenta un stimul pe termen scurt pentru economie, din moment ce sistemul actual al taxei pe vanzari este mai costisitor pentru contribuabil si presupune taxarea multipla a unor materiale, marfuri si produse in diferite stagii ale lantului comercial.

Comisia pentru reducerea deficitului din Congresul SUA, condusa de membrii ai celor doua partide politice principale, propune reformarea taxei pe venit pentru a elimina majoritatea deducerilor, reducerilor si exceptiilor si pentru a imbunatati colectarea, reforme considerate binevenite, dar nu suficiente fara introducerea TVA.

O taxa pe valoare adaugata de 10% insotita de un sistem de credit pentru taxa pe venit ar genera venituri de circa 2% din PIB, acoperind o treime din deficitul fiscal al SUA. Daca statele americane si-ar converti taxele pe vanzari in TVA, rata combinata colectata ar fi de 15-17%, mai redusa decat in majoritatea tarilor europene.

Totodata, perioada necesara pentru implementarea unui astfel de sistem, de circa doi ani, ar putea reprezenta un stimul pe termen scurt pentru economie, deoarece multi consumatori s-ar grabi sa cumpere diverse bunuri inainte de introducerea TVA.

Cu toate acestea, TVA ar creste povara fiscala suportata de contribuabili americani si ar reduce cheltuielile de consum. Insa introducerea TVA odata cu o reforma ampla a sistemului fiscal ar contribui decisiv la rezolvarea problemelor cu care se confrunta bugetul SUA, conchid jurnalistii Bloomberg.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri