Randamentele obligatiunilor italiene au continuat sa creasca miercuri, titlurile pe cinci ani depasind pentru prima data de la intrarea tarii in zona euro pragul de 7%, la fel ca obligatiunile pe doi si zece ani ale guvernului de la Roma, transmite Bloomberg, citat de Mediafax.
Cresterea puternica a costurilor de imprumut pentru Italia a afectat bursele din Europa si SUA. Dolarul s-a intarit, in timp ce preturile titlurilor de Trezorerie americane au crescut.

Randamentul obligatiunilor pe cinci ani a avansat cu 0,65 puncte procentuale, la 7,52%, in timp ce pentru cele pe zece ani a urcat cu 0,57 puncte, la 7,33%. Cea mai mare crestere a fost inregistrata de titlurile pe doi ani, de 0,71 puncte, la 7,09%.

Depasirea pragului de 7% este considerat de analisti si economisti trecerea datoriei unui stat din zona euro in plaja de nesustenabilitate.

Cresterea randamentelor obligatiunilor de stat peste acest prag a determinat Grecia, Portugalia si Irlanda sa solicite acorduri de finantare externa cu FMI si Comisia Europeana pentru a putea evita imprumuturile prea scumpe din piete.

Premierul italian Silvio Berlusconi a acceptat sa demisioneze dupa aprobarea unui plan de austeritate destinat reducerii indatorarii statului, in timp ce casa de cliring LCH Clearnet majorat depozitele cerute pentru a tranzactiona obligatiuni ale Italiei.

Discutiile din Grecia pentru formarea unui nou guvern au trenat pentru cea de-a treia zi, dupa ce oficialii europeni au cerut asumarea scrisa a unor angajamente.

"Exista atat de multa incertitudine, cine va prelua conducerea, cand o vor face, pur si simplu nu stim. Pietele financiare vor un guvern functional cat mai repede posibil pentru adoptarea masurilor de austeritate. Dar s-ar putea sa nu primeasca ce vor", a declarat Gary Jenkins, seful diviziei de instrumente financiare cu venit fix la compania Evolution Securities.

Pe piata americana, pretul barilului de titei a scazut la 95,14 dolari, primul declin din ultimele sase sedinte. De asemenea, cotatiile unor materii prime, precum zincul sau cuprul, au scazut.

Indicele MSCI Emerging Markets, care include actiuni de pe bursele din tarile emergente, a scazut pentru prima data in ultimele patru sedinte, cu 0,8%. Indicatorii pentru Brazilia, Rusia, India, Polonia, Ungaria si Africa de Sud au coborat cu peste 1%.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri