Vladimir Putin beneficiază de un tunel de dezinfectare, instalat la reședința sa din Novo-Ogaryovo, pentru a-l proteja de contractarea noului coronavirus, potrivit agenției ruse de știri Ria Novosti, care a publicat și un videoclip ce arată cum funcționează tunelul.

Astfel, oricine intră în reședința președintelui rus trebuie să treacă prin acest tunel care folosește o soluție dezinfectantă ce acoperă prin dispersie îmbrăcămintea și zonele expuse ale corpului. Reședința lui Vladimir Putin este situată chiar în afara Moscovei, fiind preferată de către acesta ca birou de lucru, pentru a evita traficul aglomerat din Capitală.

Președintele Rusiei s-a autoizolat la reședința sa în luna aprilie, după ce mai mulți oficialii de stat au fost diagnosticați cu Covid-19, inclusiv managerul celui mai important spital din țară, prim-ministrul Mikhail Mishustin și purtătorul de cuvânt al acestuia, Dmitry Peskov. În aprilie, acesta din urmă a spus că oricine se întâlnește cu președintele trebuie să facă un test Covid-19.

Rusia are al treilea cel mai mare număr de cazuri de îmbolnăviri cu noul coronavirus din lume, cu 544.725 de situații raportate, scrie CNBC. Cu toate acestea, are o statistică redusă de decese, doar 7.274 de cazuri înregistrate.

Dar, în pofida faptului că numărul de noi cazuri zilnice rămâne ridicat, restricțiile puse în aplicare în martie au fost ridicate rapid la Moscova înaintea evenimentelor politice cheie, precum parada militară de Ziua Victoriei, care avea loc pe 24 iunie sau un referendum istoric cu privire la anumite modificări constituționale, care i-ar permite lui Vladimir Putin să beneficieze și de alte mandate politice, programat pe 1 iulie.

Sursa foto: Sasa Dzambic Photography / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Marius Alexandru Stanciu
Absolvent al Facultatii de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti si al unui program de Master, cu specializarea Economie Europeana, sustinut in aceeasi institutie, Marius Alexandru Stanciu dispune de o experienta jurnalistica de peste 12 ani, dobandita in cadrul redactiei Wall-Street.ro si acopera din punct de vedere editorial evenimente si interviuri din piata imobiliara, piata asigurarilor si pensii private.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri