Platforma de social media Twitter a anunţat că intenţionează să-şi amplifice lupta împotriva dezinformării, inclusiv prin posibilitatea de a le bloca definitiv accesul utilizatorilor care au fost atenţionaţi de cinci ori.

"Credem să acest sistem de avertismente va ajuta la educarea publicului cu privire la regulamentele noastre şi la reducerea cu mai mult succes a propagării de informaţii potenţial periculoase sau false pe Twitter, în special în cazul infracţiunilor repetate, moderate sau grave”, a anunţat reţeaua socială într-un comunicat, potrivit Agerpres.

În decembrie, Twitter a decis să le ceară utilizatorilor să şteargă unele informaţii false, în special cele care sugerează că vaccinurile sunt utilizate pentru a controla populaţiile. Compania viza de asemenea dezinformările privind efectele adverse sau punerea sub semnul întrebării chiar a bolii COVID-19 şi a necesităţii ca oamenii să se vaccineze.

De atunci, moderatorii societăţii californiene au retras peste 8.400 de tweet-uri şi au notificat circa 11,5 milioane de conturi din întreaga lume.

Cum vor fi sancționați cei care răspândesc fake news-uri

De acum, de la al doilea avertisment, utilizatorii îşi vor vedea contul blocat timp de 12 ore, iar la al patrulea avertisment blocarea va dura 7 zile. De la al cincilea avertisment, blocarea contului va fi permanentă.

Acest sistem se inspiră din cel împotriva defăimării având legătură cu alegerile şi procesele civice, care a determinat Twitter să-l blocheze pe fostul preşedinte american Donald Trump pentru infracţiuni repetate, printre care incitare la violenţă şi mesaje de discreditare a scrutinului prezidenţial.

Campaniile de vaccinare împotriva COVID-19, necesare pentru a proteja populaţiile şi a permite reluarea activităţilor umane, sunt în curs în numeroase ţări, inclusiv în SUA şi UE, notează AFP.

Ce alte platforme au luat măsuri împotriva anti-vacciniștilor

Începând din octombrie anul trecut, când vaccinurile erau doar în stadiul de teste clinice, YouTube şi Facebook au anunţat o reglementare strictă menită să interzică dezinformările cu privire la vaccinuri şi acţiunile menite să discrediteze campaniile de vaccinare.

Twitter va ataşa de asemenea etichete cu mesaje "poate conţine informaţii înşelătoare cu privire la vaccinurile împotriva COVID-19", potrivit comunicatului.

Moderatorii vor fi însărcinaţi să determine care conţinuturi încalcă regulamentele, însă platforma speră să pună la punct un sistem atât uman, cât şi automatizat pentru a detecta mesajele problematice.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri