Banca Centrală a Rusiei le-a spus băncilor comerciale să nu mai publice bilanţurile financiare, din cauza sancţiunilor impuse de statele occidentale după invadarea Ucrainei, care ameninţă să afecteze sectorul bancar şi economiile populaţiei.

O serie de mari bănci ruseşti au fost decuplate de la sistemul interbancar internaţional Swift, ceea ce le limitează capacitatea de a derula tranzacţii cu străinătatea. La rândul său, rubla rusească s-a prăbuşit, iar autorităţile de la Moscova au introdus restricţii cu privire la cumpărarea de valută pentru a susţine rubla, scrie Agerpres.ro.

"Banca Rusiei a luat decizia să limiteze, temporar, volumul publicării bilanţurilor de către instituţiile de credit pe site-urile lor şi pe cel al Băncii Rusiei", a anunţat aceasta din urmă.

"Vrem să limităm riscurile pentru organizaţiile de credit din cauza sancţiunilor ţărilor occidentale", a adăugat Banca Rusiei.

În continuare, băncile comerciale ruseşti vor trebui să transmită bilanţurile contabile către Banca Centrală, dar acestea nu vor mai fi date publicităţii.

Autorităţile ruse îşi înmulţesc măsurile pentru a limita fuga capitalurilor şi a împiedica apariţia unei sentiment de panică în rândul populaţiei, dacă băncile ar ajunge în situaţia în care nu dispun de lichidităţi. Numeroşi ruşi şi-au retras economiile din conturile bancare, aşa cum arată cozile lungi de la ghişeele băncilor şi ATM-uri, într-o ţară care este obişnuită cu crizele economice şi financiare.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri