Vladimir Putin a avut o întâlnire cu Recep Erdogan, președintele Turciei, însă înainte de a se întâlni, liderul de la Ankara s-a lăsat așteptat. Puțin a fost nevoit să aștepte mai bine de un minut, în fața camerelor, fiind vizibil stânjenit de reporterii care se aflau în aceeași încăpere cu el.

Se poate vedea și în imagini cum Vladimir Putin începe ușor, ușor să devină agitat, se balansează de pe un picior pe altul, făcând grimase în fața jurnaliștilor, scrie Digi24.

Deși Erdogan urma să vină din moment în moment, liderul de la Ankara, însă acesta s-a lăsat așteptat, ceea ce l-a lăsat pe Putin în picioare, singur, în fața unei camere pline cu jurnaliști. Erdogan nu este la primul astfel de moment în care a făcut mai mulți politicieni să aștepte. S-a întâmplat inclusiv cu Donald Trump, în perioada în care acesta era președintele SUA.

„Acele 50 de secunde în care Erdogan l-a făcut pe Putin să aștepte și l-a făcut vulnerabil în fața camerelor de filmat spun multe despre cât de multe s-au schimbat după Ucraina”, a declarat Joyce Karam, corespondent principal la organizația de media din Orientul Mijlociu National News, într-o postare pe Twitter.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri