Negociatorii UE au ajuns la un acord menit să ducă la creşterea producţiei de muniţie şi rachete destinate Ucrainei, a anunţat preşedinţia spaniolă a Consiliului UE, relatează dpa, preluat de Agerpres.

Reprezentanţii statelor membre UE şi ai Parlamentului European s-au pus de acord asupra unui plan de a asigura industriei de apărare europene stimulente financiare pentru a extinde rapid capacităţile de producţie.

Iniţiativa, propusă de Comisia Europeană în luna mai, va fi finanţată cu 500 de milioane de euro de la bugetul comun al blocului comunitar.

"Aceasta este încă o dovadă a angajamentului neclintit al UE pentru susţinerea Ucrainei", a declarat ministrul spaniol al apărării, Margarita Robles.

De asemenea, iniţiativa va duce la dezvoltarea tehnologiei din domeniul apărării şi a bazei industriale, asigurând în cele din urmă securitatea pe termen lung şi apărarea cetăţenilor UE, a adăugat ea într-un comunicat.

Statele UE au făcut mari eforturi până acum pentru a furniza Ucrainei suficientă muniţie sol-sol şi de artilerie, precum şi rachete, pentru a respinge forţele ruse.

Creşterea producţiei este menită acum să prevină noi întârzieri pentru forţele armate ucrainene, precum şi să asigure că statele UE rămân capabile să se apere şi că au suficiente stocuri.

Acordul trebuie validat oficial de statele membre UE şi de Parlamentul European. Potrivit unor surse UE citate de dpa, reglementarea ar putea fi adoptată la timp pentru a intra în vigoare înainte de sfârşitul lui iulie.

Sursa foto: shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri