Opinia publică din China își exprimă îngrijorarea cu privire la o nouă lege pregătită de stat, care ar permite aplicarea de amenzi și chiar pedepse cu închisoarea pentru persoanele care poartă haine nepotrivite ce ar putea să jignească guvernul sau sentimentele anumitor chinezi, scrie Bloomberg.

Comitetul legislativului națiunii a publicat recent un proiect de revizuire a legii pe care o are în vedere și care ar interzice o serie de comportamente, inclusiv îmbrăcămintea sau discursul "dăunător pentru spiritul poporului chinez și care rănește sentimentele poporului chinez".

Legiuitorii nu au precizat exact care sunt faptele pentru care oamenii ar putea să fie trimiși într-un centru de detenție pentru o perioadă de până la 15 zile sau să fie amendați cu până la 5.000 de yuani (680 de dolari

Proiectul de lege evidențiază modul în care liderul chinez Xi Jinping a reprimat libertățile civile în această națiune de aproximativ 1,4 miliarde de locuitori de-a lungul deceniului său la putere, inclusiv prin intensificarea cenzurii pe internet. Poliția din Suzhou, un oraș din apropierea Shanghaiului, a reținut anul trecut o femeie pentru că purta un kimono (îmbrăcăminte tradițională japoneză) în public.

China priveste foarte negativ Japonia din cauza atrocităților provocate de statul nipon în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, o dispută care a fost recent exacerbată de decizia Tokyo de a elibera în ocean apele reziduale tratate de la centrala nucleară distrusă de la Fukushima.

De asemenea, autoritățile din China au luat măsuri drastice împotriva persoanelor care purtau tricouri cu curcubeu la concerte și au distribuit steaguri într-un campus universitar pe care era inscripționat simbolul pro-LGBTQ. Episodul steagurilor a avut loc la prestigioasa universitate Tsinghua, care și-a mustrat oficial studenții.

Du Zhaoyong, care se identifică ca avocat pe Weibo (echivalentul chinez al Twitter), a declarat într-o postare care a primit 8.800 de aprecieri că legea "va aduce cu siguranță o incertitudine uriașă și va deschide larg ușa pentru pedepse arbitrare și neautorizate". Postarea a fost ștearsă ulterior de pe Weibo.

Sursa foto: Shutterstock / IHOR SULYATYTSKYY

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri