Scenele din Israel care ajung în atenția opiniei publice internaționale sunt de nedescris, fiind vorba despre o situație fără precedent de la războiul din urmă cu 50 de ani de Iom Kipur. În fața acestora, atât comunitatea internațională cât și israelienii sunt pur și simplu șocați, iar reacțiile celor din urmă nu încetează să se facă auzite, inclusiv în țara noastră.

"Următoarele 24 de ore vor fi ore dificile, vor fi ore critice. Nu vreau să comentez numerele soldaților care sunt mobilizați, dar cert este că sunt mobilizați. Forțele sunt în acest moment organizate și pregătite pentru o incursiune terestră în Gaza", a declarat Maximilian Marco Katz, vicepreședinte al Asociației Sioniste din România pentru wall-street.ro.

De asemenea, arată acesta, forțele israeliene se organizează și pentru o eventuală deschidere a unui al doilea front în nordul Israelului.

Acesta afirmă totodată că în sudul Israelului mai sunt anumite grupări, teroriști care sunt pe teren și care în acest moment sunt pur și simplu vânați de către armata israeliană.

Ei se ascund de fapt, explică Maximilian Maco Katz, încearcă să găsească căi de întoarcere în Gaza, dar aceste căi au fost tăiate.

Acesta mai spune că sunt de asemenea baraje cu rachete care continuă din Gaza asupra Ierusalimului și a orașului Ashkelon, dar și asupra centrului și sudului Israelului.

Cu alte cuvinte, explică el, starea tensionată continuă, pregătirile continuă, este o stare de război în Israel.

Sunt în contact cu cetățeni israelieni, cu familia mea care este acolo, iar eu mă pregătesc și sunt în drum spre Israel. Sunt de asemenea în legătură cu români din Israel.

Maximilian Marco Katz, vicepreședinte al Asociației Sioniste din România

Acesta afirmă însă că nu este un sentiment de panică printre ei, ci un sentiment de șoc care a fost creat de toate evenimentele care au avut loc sâmbătă.

Dar acest șoc, continuă Maximilian Marco Katz, acum a trecut, trece, și de fapt întreaga populație de acolo se reorganizează, așa cum fac de fiecare dată când au loc astfel de situații.

De asemenea, el explică faptul că nu vrea să numească evenimentul de sâmbătă "un incident", pentru că nu este un incident. Astfel, spune acesta, faptul că sute de teroriști au reușit să treacă gardul de securitate de la granița dintre Gaza și Israel clar este "un șoc pentru noi toți".

Au reușit, au intrat și timp de câteva ore au acționat nestingheriți pe străzile din orășelele din sudul Israelului. Au măcelărit oameni, au intrat în case peste oameni, i-au scos din case, i-au răpit și undeva între 130 până la 200 de persoane au fost luate ostatice și transferate în Gaza.

Maximilian Marco Katz, vicepreședinte al Asociației Sioniste din România

Acest lucru, însă, remarcă acesta, îngreunează acțiunile armatei în acea zonă.

Fără îndoială sunt zile extrem de dificile în Israel, concluzionează Maximilian Marco Katz, din moment ce astăzi au început înmormântările celor uciși.

Sunt peste 700 de oameni care au fost uciși, mai adaugă acesta, peste 2400 de oameni răniți, foarte mulți dintre ei răniți grav, așa că numărul victimelor va crește în următoarele zile.

Nu în ultimul rând, vicepreședintele Asociației Sioniste din România a explicat pentru wall-street.ro faptul că nu vede indicii privind o implicare a Rusiei în atacul de sâmbătă.

Sursa foto: Shutterstock / ChameleonsEye

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Luca Dinulescu
Luca Dinulescu este jurnalist, activând anterior pentru publicații precum Digi 24, Adevărul sau Academia Cațavencu. A desfășurat de asemenea o activitate publicistică constând în patru volume publicate, între acestea numărându-se proză, nuvele și benzi desenate. Este absolvent de Regie Film și a fost de asemenea posesor al bursei J.W.Fulbright pe scenaristică și regie de film.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri