Aproximativ 2.000 de soldaţi americani au fost plasaţi în stare de alertă pentru o eventuală desfăşurare în Orientul Mijlociu în sprijinul Israelului, aflat în război cu Hamas după atacul sângeros al mişcării islamiste pe teritoriul statului israelian, a anunţat Pentagonul, transmite Reuters, citat de Agerpres.

"Astăzi secretarul apărării Lloyd Austin a plasat circa 2.000 de soldaţi şi o serie de unităţi în stare de alertă maximă printr-un ordin de pregătire pentru desfăşurare, ceea ce creşte capacitatea Apărării americane de a răspunde rapid situaţiei de securitate în evoluţie din Orientul Mijlociu", indică un comunicat al Pentagonului care precizează că "nu a fost luată deocamdată nicio decizie privind desfăşurarea trupelor".

Un purtător de cuvânt al Casei Albe a precizat totuşi că este vorba în primul rând de un "semnal de descurajare" şi nu de trupe de luptă.

"Este important să subliniem că forţele militare care sunt în stadiu de pregătire sau sunt deja în drum către regiune sunt în primul rând un semnal de descurajare", a asigurat pe CNN John Kirby, purtător de cuvânt al Consiliului pentru securitate naţională al SUA.

"Nu vrem o escaladare şi o extindere a acestui conflict. Nu avem intenţia de a trimite soldaţi în teren pentru a lupta în Israel", a insistat el.

Forţele în stare de alertă ar putea efectua misiuni de consiliere şi asistenţă medicală, potrivit unor responsabili ai Pentagonului citaţi sub acoperirea anonimatului de Wall Street Journal şi CNN.

Anunţul vine în contextul în care preşedintele american Joe Biden este aşteptat miercuri în Israel pentru o vizită de solidaritate.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri