Ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps, a sugerat vineri că Ucraina ar putea primi un nou laser militar, aflat în fază experimentală, pentru a doborî dronele ruseşti, transmite dpa.

Arma numită DragonFire, care ar urma să fie gata de folosire cel mai târziu în 2027, ar putea avea "consecinţe uriaşe" pentru conflictul din Europa, le-a spus oficialul jurnaliştilor care l-au însoţit într-o vizită la centrul de cercetare Porton Down din Salisbury, în sudul Angliei, conform Agerpres.ro.

Shapps a afirmat că va încerca să afle dacă ritmul de realizare a laserului poate fi accelerat, astfel încât noua armă să poată fi utilizată de ucraineni. "Am venit să accelerez producţia sistemului laser DragonFire deoarece cred că, având în vedere că sunt în curs două mari conflicte, unul pe mare, unul în Europa, ar putea avea consecinţe uriaşe dacă am avea o armă capabilă în special să doboare drone", a spus el.

Conform Ministerului Apărării de la Londra, noi reforme pentru accelerarea achiziţiilor necesare au devansat termenul iniţial din 2032 până la care laserul urma să devină operaţional.

Ministrul a declarat că doreşte "să accelereze ceea ce ar fi în mod normal un proces foarte îndelungat de achiziţii pentru dezvoltare, posibil până la zece ani, pe baza discuţiilor din această dimineaţă, la o perioadă mult mai scurtă pentru desfăşurare, posibil împotriva navelor, a dronelor care atacă şi posibil pe uscat".

"Încă o dată, drone care atacă, dar nu e nevoie de multă imaginaţie ca să îţi dai seama cum ar putea ajusta asta în Ucraina, de exemplu", a insistat el.

Armele energetice dirijate cu laser (LDEW) folosesc un fascicul intens de lumină pentru a tăia materialul ţintelor şi pot lovi cu viteza luminii.

Ministerul speră că sistemul DragonFire va furniza o alternativă ieftină la rachete pentru acţiuni cum ar fi doborârea dronelor ofensive.

DragonFire este dezvoltat de companiile MBDA, Leonardo şi QinetiQ din domeniul apărării şi de Laboratorul de Ştiinţă şi Tehnologie pentru Apărare (DSTL), subordonat ministerului.

Noul model de achiziţii, intrat în vigoare săptămâna aceasta, "este conceput pentru a nu aştepta până avem o perfecţiune de 99,9% înainte de a-l trimite pe teren, ci să-l aducem la circa 70%, apoi să-l trimitem şi apoi să îl dezvoltăm în continuare", a explicat ministrul. "Într-o lume mai periculoasă, abordarea noastră privind achiziţiile se adaptează. Trebuie să fim mai rapizi, mai critici şi mai globali", a adăugat oficialul.

Întrebat dacă sistemul ar putea fi gata înainte de 2027, Shapps a răspuns că deocamdată acest termen rămâne valabil.

Directorul general al DSTL, Paul Hollinshead, a afirmat că noile proceduri reprezintă "veşti excelente şi un pas real în faţă către obţinerea unui avantaj operaţional rapid pentru apărarea Regatului Unit". "Rolul DSTL este pregătirea pentru viitor, iar tehnologia DragonFire este un exemplu excelent pentru asta", a adăugat el.

Sursa foto: Printscreen youtube/The Sun

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri