Ameninţările unui atac iranian împotriva Israelului sunt "credibile" şi "reale", a declarat un purtător de cuvânt al Casei Albe, care nu a dorit să ofere mai multe detalii asupra momentului sau ţintelor, relatează France Presse, conform Agerpres.

Preşedintele Joe Biden "a fost informat în numeroase rânduri de către echipa sa de securitate naţională", iar SUA intenţionează "să facă tot ce este posibil pentru a se asigura că Israelul se poate apăra", a declarat John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională de la Casa Albă.

"Ar fi imprudent să nu ne evaluăm propria postură în regiune, pentru a ne asigura că şi noi suntem pregătiţi corespunzător", a adăugat el.

Cu toate acestea, John Kirby nu a oferit detalii despre eventuale mişcări ale forţelor americane în regiune.

Riscurile unei extinderi a conflictului în desfăşurare în Fâşia Gaza au crescut odată cu ameninţările Iranului la adresa Israelului, acuzat de un atac care a distrus consulatul său din Damasc la 1 aprilie, provocând - potrivit unei organizaţii neguvernamentale - moartea a 16 persoane, între care doi generali ai Gardienilor Revoluţiei, armata de elită a regimului de la Teheran.

Iranul şi Siria au atribuit atacul Israelului, care nu şi-a confirmat implicarea, dar care este totuşi considerat responsabil, inclusiv de către proprii aliaţi.

Inamic declarat al Israelului şi aliat al Hamas, Iranul a ameninţat "să pedepsească" Israelul după distrugerea consulatului său din capitala siriană.

Pe fondul ameninţărilor iraniene, ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant, a declarat că Israelul şi SUA stau "umăr la umăr" pentru a face faţă Iranului.

"Inamicii noştri cred că pot separa Israelul şi SUA, dar se întâmplă contrariul: ei ne apropie şi ne întăresc legăturile", a dat asigurări ministrul într-un comunicat de presă, în urma unei întâlniri cu generalul american Michael Erik Kurilla, aflat în vizită în Israel.

"Suntem pregătiţi să ne apărăm la sol şi în aer, în strânsă colaborare cu partenerii noştri, şi vom şti cum să reacţionăm", a adăugat Gallant.

Aflat de joi într-o vizită în Israel, responsabilul militar american urma să discute despre "ameninţările în materie de securitate în regiune", conform Departamentului Apărării din SUA. Preşedintele american Joe Biden a promis Israelului un sprijin de "neclintit" în faţa Iranului.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri