Fondul Monetar International (FMI) si-a imbunatatit estimarea privind cresterea economiei mondiale in acest an la 3,9% de la 3,1% anterior si a majorat, totodata, proiectia privind avansul economic al zonei euro la 1% de la 0,3% in proiectia anterioara publicata in octombrie, potrivit AFP.

FMI a avertizat, totodata, ca economia mondiala ar urma sa se mai confrunte cu numeroase riscuri, printre care mentioneaza cresterea datoriei statelor.

Potrivit noii estimari, economia SUA ar urma sa avanseze in acest an cu 2,7%, cu 1,2 puncte procentuale mai mult decat in proiectia anterioara, iar produsul intern brut (PIB) al Chinei ar putea creste in 2010 cu 10%, fata de 9%, cat anticipa in octombrie.

Fondul a estimat ca redresarea economica ramane dependenta de masurile anticriza. "Nu se vad inca semne de consolidare a cererii private autonome (care sa nu fie indusa de actiunile autoritatilor), cu atat mai putin in cadrul economiilor avansate", precizeaza FMI.

Totodata, Fondul a avertizat guvernele referitor la riscurile de instabilitate legate de datoria publica. "Tarile in care viabilitatea finantelor publice este din ce in ce mai problematica ar trebui sa conceapa strategii de iesire credibile", a subliniat institutia, potrivit NewsIn.

FMI a mai solicitat "conceperea de strategii credibile, care sa permita depasirea sprijinului politicii monetare si prezentarea acestora" pentru a atenua temerile referitoare la inflatie sau o noua instabilitate financiara.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea International »



Citeste si
Ce urmeaza in pietele financiare dupa aterizarea fortata din decembrie