Cresterea economica a Frantei a accelerat la 0,6% in ultimele trei luni ale anului trecut, de la 0,2% in al treilea trimestru, in vreme ce la nivelul intregului an 2009 produsul intern brut (PIB) a scazut cu 2,2%, marcand cea mai slaba performanta din ultimele decenii, relateaza Les Echos, citat de NewsIn.

Cresterea din ultimul trimestru al anului trecut a fost sustinuta de variatiile stocurilor companiilor si de consum, care a crescut cu 0,9%, pe fondul achizitiilor de autoturisme, facilitate de primele de casare.

Comertul exterior a avut o contributie negativa la PIB la sfarsitul anului trecut, in contextul in care exporturile au incetinit spre deosebire de importuri a caror crestere s-a accentuat.

In 2009, economia Frantei s-a comprimat cu 2,2%, cea mai slaba evolutie dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial. In 2008, economia crescuse cu 0,3%.


Mai multe articole din sectiunea International »



Citeste si