E deja clișeu, însă mulți dintre turiștii români aventurieri încă nu înțeleg însemnătatea sintagmei iarna nu-i ca vara, mai ales când decid să facă excursii montane. Iată câteva sfaturi de la reprezentanții Salvamont România pentru românii care vor să experimenteze excursiile montane.

”Primul lucru pe care turiștii trebuie să îl înțeleagă este faptul că este iarnă și muntele capătă o altfel de atitudine. E nevoie de îmbrăcăminte, dar și de încălțăminte speciale...mai ales, încălțăminte. Încălțămintea trebuie să fie antiderapantă. Avem de-a face cu accidente stupide, în care oamenii ne sună pentru că au alunecat în parcare sau pe scara cabanei în care sunt cazați și s-au accidentat”, a declarat Sabin Cornoiu, directorul Salvamont România, pentru wall-street.ro.

În perioada de iarnă, la munte, întâlnim trei categorii de turiști, mai exact:

  • cei care practică sporturi de iarnă,
  • cei care practică săniușul,
  • cei care preferă excursiile/expedițiile montane.

Vezi și: Sfaturile Salvamont privind urșii, furtunile și pregătirea pentru traseul alpi (wall-street.ro)

Retail jobs

Turiștii care practică sporturile de iarnă, cum ar fi schiatul

Directorul Salvamont România face apel la turiștii români să țină cont de faptul că schiatul nu este ca mersul pe bicicletă, iar în decursul unui an, corpul uman își schimbă greutatea.

Aceasta a precizat că turiștii ar trebui să își practice sportul pe pârtii mai ușoare și să își recalibreze legătura de schi.

”Totul implică prudență...nu trebuie să începem cu pârtii mari și foarte tari, chiar dacă facem acest sport an de an. Cele mai multe accidente anunțate au loc la începutul sezonului de iarnă, când oamenii cred că dețin controlul asupra pârtiilor”, a comentat Cornoiu.

Turiștii care practică săniușul

Pare banal, însă accidentările apar chiar și la săniuș. Directorul Salvamont insistă ca turiștii să nu folosească improvizații precum foliile de plastic, deoarece devin „arme” pe pârtie.

Citeste si:
Salvamont România: Peste 100 de apeluri primite în ultimele 24 de ore
Salvamont România: Peste 100...

”Turiștii nu trebuie să aleagă pârtiile neamenajate din dorința de a scăpa de aglomerație, mai ales dacă se duc ”echipați„ cu o folie de plastic. Și săniușul preuspune viteze foarte mari, iar pe pârtiile neamenajate devine și mai periculos, pentru că nu mai pot controla și pot ajunge să se accidenteze grav”, a adăugat acesta.

În plus, Cornoiu atrage atenția asupra faptului că pe aceste pârtii se pot ascunde, sub stratul de zăpadă, stânci în care turiștii se pot lovi. Directorul Salvamont precizează că în spațiile amenajate aceste „obstacole” sunt evitate cu plastice sau alte metode de „a acoperi” astfel de formațiuni ale muntelui.

Citește și: Vacanță la munte în România: stațiuni montane în care putem schia (wall-street.ro)

Turiștii care fac expediții montane

În primul rând, directorul Salvamont insistă ca turiștii care se hotărăsc să facă excursii montane să aibă la ei kitul de avalanșă, care presupune:

Citeste si:
Vestra a ajuns la afaceri de peste 14 milioane euro în trimestrul...
Vestra, clusterul specializat...
  • Transceiver DVA- dacă un om nu se mișcă timp de 4 minute, se presupune că există o avalanșă de întoarcere și dispozitivul intră automat în modul de trimitere.
  • sonda,
  • lopată,
  • sacul cu ABS.

”Toate acestea pot face diferența între viață și moarte”, a adăugat Cornoiu.

În plus, acesta precizează ca turiștii să plece în expediții cu oameni cunoscuți, nu cu unii de care află pe internet sau pe care îi întâlnesc la cazare.

”În timpul unei avalanșe sau a unei alte probleme, comportamentul uman se modifică și intervine abandonul, ceea ce nu face decât să înrăutățească situația”, a explicat Cornoiu.

De asemenea, directorul Salvamont atrage atenția asupra câtorva aspecte, care pot părea banale, la prima vedere, după cum urmează:

  • ziua este mult mai scurtă pe timp de iarnă, prin urmare, seara se lasă mult mai repede, iar traseul ales e de preferat să fie unul mai scurt,
  • temperaturile sunt scăzute și pot apărea fenomene precum viscol sau ceață, ceea ce îngreunează ascensiunea,
  • expediția se face în grup, nu individual,
  • turiștii trebuie să se informeze cu privire la zona pe care vor să o exploreze cu o zi înainte. Aceștia pot suna la serviciul Salvamont pentru a primi informațiile necesare.

”Turiștii ar trebui să mai aibă cu ei baterie de rezervă pentru telefon și să aibă instalată aplicația de Salvamont”, a mai spus Cornoiu.

Citeste si:
Grupul hotelier Accor transformă Conacul Cozieni într-un nou hotel
Grupul hotelier Accor...

Ce facem dacă întâlnim pe cineva rănit pe munte

Deși e puțin probabil ca acest lucru să se întâmple, deoarece aceasta este aria de lucru a salvamontiștilor, Cornoiu sfătuiește turiștii să sune de urgență la cele mai apropiate echipe de salvare montane.

Turistul care apelează trebuie să fie capabil să descrie pe cât poate de bine zona în care se află pentru a ajuta echipele de salvamontiști.

”Trebuie acordat primul ajutor cu ceea ce turiștii au la îndemână, o fașă sau ce mai au prin rucsacuri. Având în vedere că e iarnă, să încerce să încălzească turistul rănit. Iar cel mai important rămâne menținerea psihicului acestuia într-un ritm cât mai bun până la sosirea salvatorilor montani”, a conchis Cornoiu.

Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România (A.N.S.M.R.) și Consiliul Serviciilor Publice Salvamont au centralizat activitatea, pe perioada vacanței de iarnă 2021-2022 și a sărbătorilor de sfârșit de an, a celor 74 de formații salvamont aparținând celor 42 de structuri județene sau locale Salvamont din cele 24 de județe cu activitate de salvare montană din România.

Citeste si:
Un japonez ce a primit, din greșeală, 46 de mil. de yeni a pierdut...
Un japonez care a primit, din...

Vacanța școlară a sezonului de iarnă, fiind caracterizată printr-un număr foarte de turiști pe munte, a impus asigurarea asistența de salvare montană la un nivel maxim, zilnic, un număr de 550 – 650 de salvamontiști aflându-se la datorie în zonele montane cu afluență turistică mare, în punctele medicale și de intervenție din circa 90 de posturi și baze Salvamont.

În această perioadă salvamontiștii au fost solicitați să intervină în 887 de acțiuni de salvare și de acordare a primului ajutor medical, acțiuni în care au fost salvate 919 de persoane. Dintre acestea, 416 persoane accidentate au fost predate serviciilor SMURD sau de Ambulanță, o persoană a fost predată elicopterelor SMURD-IGAV, iar două persoane au decedat pe munte, sarcina salvamontiștilor reducându-se la recuperarea acestora și transportul pentru predarea la serviciile IML.

Citeste si:
3 elemente vestimentare care reinventează ținuta office
3 elemente vestimentare care...

Din numărul total de intervenții, 741 de intervenții au avut loc pe domeniile de practicare a sporturilor de alunecare, 89 de intervenții au avut loc în restul zonei montane – fiind salvate 121 de persoane, 53 de persoane s-au prezentat și au beneficiat de prim ajutor la cabinetele medicale ale bazelor Salvamont, iar 4 intervenții au avut loc în afara zonei montane, în locuri greu accesibile, acțiuni la care salvamontiștii au fost solicitați să intervină cu mijloacele și tehnicile lor specifice pentru soluționarea cazurilor.

Sursa foto: Salvamont Romania-Dispeceratul National Salvamont/ Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri