Tunisia e o destinație care nu se regăsește prea des pe buzele românilor care aleg să-și facă vacanța în străinătate, cel puțin nu la fel de mult ca Egipt sau Turcia. Tunisia este localizată în nordul Africii, fiind o țară despre care se spune că este o punte de intrare pe continent, dată fiind apropierea sa geografică și spirituală cu Europa. Fosta colonie franceză are un motiv și mai bun să se apropie de bătrânul continent și anume faptul că împarte cu țări precum Spania, Italia, Franța sau Grecia aceeași mare: Mediterana.

După ce a fost încorporată în Imperiul Otoman și a fost un stat condus de la Constantinopol, prin intermediul guvernatorilor turci timp de mai bine de 300 de ani, Tunisia a devenit ulterior colonie franceză. Acesta este și motivul pentru care astăzi, a doua limbă vorbită, după arabă, este franceza. Toată lumea știe franceză, dat fiind faptul că este o limbă în care se studiază și la școală, dar și la universitate. Așa că dacă știi franceză, ai ocazia să ți-o exersezi acolo. Pentru mine a fost un exercițiu bun să-mi reamintesc sintagme comune și câteva cuvinte de bază. Mulți dintre oamenii locului cu care am vorbit s-au luminat la față când m-au auzit vorbind în franceză, oricât de greu mă exprimam.

Tunisia și-a câștigat independența de Franța în 1956, iar de atunci și până în 2010, istoria țării a rămas, una, cel puțin la fel de tumultoasă, cu o populație care a suferit din cauza sărăciei, generată în mare parte de ignoranța de la nivel politic. Sfârșitul lui 2010 și începutul lui 2011 avea să aducă pentru tunisieni prăbușirea unui regim dictatorial considerat de neînlăturat până la acea vreme. Celebrele „primăveri arabe” au dus la proteste masive nu numai în Tunisia, ci și în multe alte țări arabe de pe continent precum Libia, Algeria, Egipt, Yemen, Siria, multe fiind ajutate și de accesul la Facebook și Twitter, rețele sociale prin care oamenii s-au mobilizat să iasă în stradă. Nu în toate țările, revoltele au generat efectele așteptate, adică o viață mai bună pentru cetățeni. În Tunisia, însă, lucrurile s-au schimbat mult de atunci și până acum, nivelul de trai a crescut, mai ales dacă ne uităm, spre comparație, la Libia sau Algeria, țări vecine cu Tunisia. Salariul minim în Tunisia este de 700 de dinari (echivalentul a aproximativ 1.022 de lei), dintre care îți trebuie aproximativ 300 de dinari pe lună pentru un trai decent (aici fiind inclusă o chirie și costurile de zi cu zi, cu mâncare și facturi).

Însă Tunisia este o țară cu mult potențial turistic, care are multe de oferit europenilor și tuturor celor care vor să guste din cultura africană, precum și celor care iubesc senzațiile tare, de la mersul cu cămila și până la plimbarea cu ATV-ul sau cu jeepul în Deșertul Sahara.

Românii care vor să călătorească în Tunisia nu au nevoie de o viză pentru a intra pe teritoriul acestei țări, ci doar de pașaport valabil. Dacă ți-a expirat pașaportul sau dacă nu ai încă unul, găsești aici un articol detaliat cu tot ce ai nevoie să știi.

Din București până în Monastir ai zbor direct, operat de compania aeriană Nouvelair. Până în Tunisia am mers cu cei de la Join Up!, companie ucraineană care operează și pe piața din România și care pune la dispoziție pachete pentru turiștii care vor o vacanță în țara nord-africană. De altfel, Tunisia a fost a treia în topul destinațiilor preferate de turiștii români care au ales să meargă în vacanță cu JoinUp!, după Egipt și Turcia.

Vremea în Tunisia: Ce perioadă a anului să mergi în vacanță în nordul Africii

Aproape mereu când plecăm în vacanță, vremea reprezintă un indicator important pe care îl luăm în considerare înainte să pornim la drum. Desigur, vremea este imprevizibilă și nu va depinde de noi dacă va fi soare, va ploua sau vom avea parte de zăpadă, însă ce putem face este să ne alegem din timp destinațiile în funcție de clima cu care rezonăm mai mult. Așa cum poate vă imaginați deja, Tunisia este o țară călduroasă. Vara sunt undeva pe la 32 de grade în nord și nord-vest (teritorii străbătute și de Munți Atlas, care traversează atât Tunisia, cât și Algeria și Maroc), iar în vest mercurul din termometre urcă la 38-40 sau chiar 42 de grade Celsius.

Dacă alegi să-ți faci o vacanță Tunisia, lunile septembrie și octombrie sunt cele mai recomandate, pentru că temperaturile nu prea depășesc 30 de grade Celsius însă e în continuare suficient de cald ca să faci plaja și să faci baie în mare.

Vacanță în Tunisia: Ce orașe nu trebuie să ratezi

Cele mai populare orașe turistice se află pe coasta de est: Cartagina, Sousse, Hammamet, Monastir și El Jem, unde am vizitat Amfiteatrul Roman, al treilea ca mărime în fostul Imperiu Roman, după Colosseum-ul din Roma. Eu am vizitat și portul Harbor Sidi Bou Said. Dintre toate orașele, Sousse mi-a plăcut cel mai mult și simt că m-am regăsit cel mai mult în amestecul de nou și vechi, de oriental și occidental.

Mă bucur că am avut ocazia să merg și într-una din piețele lor, o plimbare care a fost o călătorie în sine. De la intrare te izbește un miros puternic de pește proaspăt și carne și un zumzet și o forfotă pe care în mod normal o auzi doar la petreceri sau în pub-uri. Oamenii țipau și fiecare încerca să-și prezinte marfa care mai de care mai ingenios, unii cu zâmbetul pe buze, alții mai răspicat, în vreme ce alți „colegi” care vindeau fructe au început să cânte. Mi-ar fi plăcut atunci să înțeleg ce spun.

piata Tunisia

Desigur, tot la capitolul orașe turistice, nu trebuie ratată capitala Tunis, cu un centru istoric al orașului (Medina), inclus pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. Tunis, ca denumire însemna, în trecut, locul oamenilor care vin să înnopteze. Recomand o vizită la Muzeul Bardo, din cartierul cu același nume pentru că este al doilea cel mai important muzeu pe continentul african, după Muzeul Egiptean din Cairo. Muzeul documentează istoria Tunisiei pe mai multe milenii și pe mai multe civilizații. Pentru turiști, prețul unui bilet la Muzeul Bardo este 13 dinari (echivalentul a aproximativ 19 lei).

Muzeul Bardo, TunisMuzeul Bardo, Tunis

Plajele din Tunisia

Dacă iubești soarele și îți place să stai să te bronzezi, Tunisia este perfectă pentru tine. Plajele sunt foarte frumoase, nisipul este extrem de fin, iar textura lui nu seamănă cu nicio alta resimțită de picioarele mele. În general, hotelurile mari au și plajele lor private, dar am avut ocazia să merg și pe plaje publice care m-au impresionat chiar mai mult decât cele private. Pe oricare dintre ele o alegi, apusul este unul absolut superb și se vede cum nu se vede nicăieri în altă parte.

plaja Tunisia

tunisia

Stați cu ochii pe wall-street.ro pentru că urmează un articol detaliat cu impresii din desertul saharian, dar și cu preturi și fotografii inedite de acolo.

Mâncarea în Tunisia

O mâncare absolut fantastică, am mâncat, probabil, cel mai bun ton de până acum, apoi un brick with thon tunizian și care conținea practic visul meu din copilărie: un ou curgător, lângă ton și câțiva cartofiori, totul învelit într-o lipie tunisiană cu o textură care se întărește la contactul cu tigaia și cu uleiul. De asemenea, cous cous-ul și mielul nu lipseau de la aproape nicio masă, ba chiar am întâlnit cous cous și la micul-dejun. Tunisienii, ca și turcii de altfel, mănâncă destul de gras și de consistent, însă au multe opțiuni și pentru vegetarieni, dat fiind faptul că vinetele și ardeii sunt preparate nelipsite din gastronomia lor.

Citeste si:

    În ceea ce privește dulciurile, acestea sunt în mare orientale, fiind prăjituri cu care m-am mai întâlnit și în Turcia, cum ar fi kunefe, cataif, baclava, dar și delicatese locale ca makroudh (de care m-am îndrăgostit iremediabil), garn ghzal, Kaak Warka, dar și samsa care mi-au plăcut foarte mult.

    Metode de plată în Tunisia și tips and tricks

    În ceea ce privește banii, aici trebuie să te pregătești puțin dinainte pentru asta. Dacă ești o persoană care plătește cu cardul, în general, dacă mergi în vacanță în Tunisia ar trebui să uiți puțin de el. Moneda principală în Tunisia este dinarul tunisian. La momentul scrierii acestui articol, un dinar tunisian era echivalentul pentru 1.48 de lei. Pentru mine, recomandarea celor de la Join Up! a fost să schimb din România lei în dolari pentru ca mai apoi să îi pot schimba acolo, la hotel, în dinari tunisieni. În unele locuri mai poți plăti și cu euro sau dolari (uneori și cu cardul dacă sumele sunt foarte mari), dar nu te baza doar pe asta. Cel mai bine e să ai suficient de mulți bani schimbați la tine ca să te descurci în orice situație. Și când zic orice situație, mă refer și la cele în care le oferi bacșiș oamenilor, celor de la hotel care te ajută cu bagajul, celor de la restaurant sau chiar și celor din deșert care te ajută. La fel ca în Egipt, obiceiul de a oferi bacșiș pentru multe dintre servicii este adânc împământenită și în Tunisia.

    La magazinele de suveniruri găsești multe produse locale, de la obiecte atent lucrate în ceramică (material cu care Tunisia se promovează ca țară, de altfel), săpunuri cu diverse arome, încălțăminte din piele de cămilă, covoare și carpete (atenție, mai ieftine și decât cele din Turcia), dar și produse alimentare, cum sunt alunele, curmalele (care sunt foarte ieftine și foarte bune), halvaua și alte bunătăți locale, dar și haine lucrate manual, din țesături foarte bune și foarte rezistente. Partea bună este că poți negocia (deși cu femeile mărturisesc că au fost mai puțin dispuși să lase din preț comparativ cu bărbații), iar partea mai puțin bună este că ei vor insista destul de mult până când vei ajunge să cumperi în sfârșit produsul respectiv.

    Însă una peste alta, Tunisia este o țară pe care o recomand, mai ales că poți combina cu ușurință vizitele la obiectivele turistice și siturile arheologice cu relaxarea de la malul mării. Practic are de toate pentru toți.

    Sursa foto: Wall-Street.ro

    Abonează-te pe

    Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

    Despre autor
    Raluca Juncu
    Raluca este unul din reprezentanții entuziaști și curioși ai generației Millennials. A studiat Jurnalism la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București și a urmat un master în Comunicare și Resurse Umane, în cadrul aceleiași instituții. Timp de doi ani a fost redactor la revista Forbes România și colaborator în cadrul mai multor proiecte editoriale precum Top 500 companii , Top 30 cele mai influente femei, precum și...

    Te-ar putea interesa și:



    Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


    Setari Cookie-uri