Nu. Răspunsul la întrebarea din titlu este NU. Titlurile de stat pot aduce câștiguri uneori duble față de un depozit bancar, însă chiar și așa acestea nu au rolul de a îmbogăți investitorii peste noapte. În schimb, un plasament în titluri de stat este cea mai sigură investiție pe care un român obișnuit o poate face. Citiți în continuare care sunt detaliile pe care trebuie să le știți despre titlurile de stat în cazul în care sunteți interesați de achiziționarea acestora, mai ales în această perioadă când statul face oferte special destinate populației.

Titlurile de stat (denumite uneori și “obligațiuni de stat”) emise în Romania sunt instrumente financiare care atesta datoria publică a entității emitente (Ministerul Finanțelor). Practic, atunci când o persoană cumpără un titlu de stat, de fapt împrumută cu bani statul român.

Când Ministerul Finanțelor vrea să vândă titluri de stat, acesta emite sau lansează o emisiune de titluri de stat, oferta desfășurându-se într-o perioadă limitată de timp (în general câteva săptămâni). Achiziția acestora în timpul ofertei este denumită subscriere.

Locul unde se pot face subscrieri depinde de specificul ofertei. Atunci când oferă titluri de stat pentru populație, Finanțele aleg în general vânzarea acestora fie prin intermediul unităților Poșta Română și ale Trezoreriei, fie prin intermediul rețelei de sucursale ale unor bănci și firme de brokeraj alese în prealabil.

Titlurile sunt emise în formă dematerializată (dreptul de proprietate se evidențiază într-un cont de titluri deschis în evidențele intermediarului autorizat) și se identifică printr-un cod unic (codul ISIN – Internațional Securities Identification Number).

Nu vă încurcați în detalii. Cele trei elemente cheie care vă interesează cu adevărat în cazul titlurilor de stat

Bineînteles că atunci când vă plasați banii într-un instrument financiar trebuie să știți toate caracteristicile acestuia. Totuși, înainte să vă speriați de detalii și documentele stufoase care însoțesc ofertele de titluri de stat, este recomandat să vă concentrați atenția pe trei elemente care contează extrem de mult: scadența titlurilor, moneda în care sunt emise și dobânda.

Orice titlu de stat are o scadență (uneori denumită și maturitate). De exemplu, un titlu de stat emis la data de 1 ianuarie 2020 poate avea o scadență (maturitate) de 5 ani. Acest lucru înseamnă că la 1 ianuarie 2025, statul va restitui întreaga sumă plătită de investitori pentru titlurile de stat pe care le-au cumpărat.

Moneda în care sunt emise titlurile de stat reprezintă, evident, valuta în care acestea sunt denominate. Titlurile de stat în lei au dobânzi mai mari, în vreme ce titlurile de stat în monede străine (euro/dolar) au dobânzi mai mici, însă investind în acestea veți fi protejați de o eventuală depreciere a leului.

Dobânda (uneori denumită și cupon”) titlurilor de stat este anunțată la începerea ofertei. Aceasta variază de la o ofertă la alta, însă în general este destul de asemănătoare cu dobânzile practicate de bănci la depozitele tradiționale, acesta fiind și motivul pentru care o investiție în titluri de stat nu îmbogățește pe nimeni... cel puțin nu într-o perioadă scurtă de timp.

Exemplu de calcul câștig titluri de stat vs câștig din depozitul bancar

Vom lua ca exemplu cea mai recentă ofertă pe care statul o desfășoară în prezent, destinată exclusiv populației în cadrul Programului Tezaur (prospectul poate fi accesat AICI). Dacă vreți să achiziționați aceste titluri, mai aveți timp până la 31 august 2020.

Citiți și Tabloul complet al titlurilor de stat pentru populație. Tot ce trebuie să știi despre Tezaur august 2020, Tezaur iulie 2020 și Fidelis

Astfel, una dintre seriile de titluri de stat Tezaur august 2020 este denominată în lei, are o maturitate de 2 ani și o dobândă anuală de 4%.

O persoană care cumpără astăzi titluri precum cele menționate mai sus, investind 10.000 de lei, va primi înapoi suma inițială (10.000 lei), la data de 31 august 2022. În plus, va primi 400 de lei în primul an (echivalentul dobânzii de 4% din 10.000 de lei) și încă 400 de lei în al doilea an al investiției. Practic, la finalul celor doi ani, investitorul va avea 10.800 de lei, adică un câștig de 800 lei.

Important de menționat că orice câștig din titlurile de stat nu se impozitează.

Un câștig în doi ani de 800 de lei la 10.000 de lei investiți nu pare prea mult, dar să comparăm cu situația unui depozit bancar clasic – varianta preferată de majoritatea covârșitoare a românilor.

Ca exemplu vom alege BRD, una dintre cele mai mari bănci din sistem. Un depozit în lei, la termen pe 24 de luni, are o dobândă afișată de 1,25% și o dobândă anuală efectivă (DAE) de 0,36%, potrivit datelor Finzoom. În acest caz ne interesează DAE, deoarece aceasta reprezintă dobânda efectivă (scăzând impozitele și comisioanele băncii).

În doi ani de zile, depozitul de 10.000 de lei se transformă în… 10.072 de lei. Un câștig de 72 de lei, ceea ce înseamnă că investind în titlurile de stat ați fi câștigat cu 455% mai mult decât dacă ați fi ținut banii in depozitul bancar dat ca exemplu.

Ministrul Finanțelor: Probabil vom face noi emisiuni de titluri de stat pentru populație anul acesta

Emisiunea de titluri de stat pentru populaţie va continua şi în 2021, fiind posibil ca şi în acest an să mai fie realizată încă o astfel de emisiune, a anunţat ministrul Finanţelor, Florin Cîţu prezent joi la deschiderea Bursei de Valori București.

"Sigur în 2021 vor mai fi, poate şi anul acesta încă una, în funcţie de rezultate. Deci acest program continuă nu numai pentru că este un succes, dar şi ca strategie de finanţare a statului român. Este o strategie de a te finanţa de la cetăţeni. Asta înseamnă că toţi participăm direct la programele de investiţii în economie şi suntem toţi cointeresaţi să iasă bine. Plus că este mult mai stabil. Avem diverse strategii în lume şi vedem că ţările care se finanţează în proporţie importantă din interior au o stabilitate mai mare a datoriei publice. Vom continua. Este un moment bun", a declarat Forin Cîțu.

Ministerul Finanţelor Publice a anunţat că populaţia a subscris, în perioada 15 iulie - 7 august, titluri de stat Fidelis în lei şi valută în valoare echivalentă de peste 2 miliarde de lei, cea mai mare sumă atrasă prin programul Fidelis.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Money »



Setari Cookie-uri