Facebook si actionarii companiei au atras 3,85 miliarde de dolari prin primul plasament de actiuni de la listarea retelei de socializare in luna mai a anului trecut, transmite Bloomberg.

Facebook a vandut 70 milioane de actiuni la un pret de 55,05 dolari pe unitate, potrivit unui comunicat al companiei, scrie Mediafax.

Aproximativ 27 milioane de actiuni au fost scoase pe piata de companie, iar Mark Zuckerberg, fondator si CEO al Facebook, a vandut 41,35 milioane de titluri, pentru 2,27 miliarde de dolari.

Zuckerberg va utiliza cea mai mare parte a fondurilor pentru plata unor taxe generate de exercitarea unor optiuni pe piata de capital.

Facebook a fost inclusa in componenta indicelui Standard & Poor's 500 al bursei de la New York dupa finalul sedintei de vineri, decizie care va creste cererea pentru actiunile companiei.

Citeste si:
"Visul crypto" al lui Zuckerberg continue sa se destrame
"Visul crypto" al lui...

Reteaua de socializare a precizat ca va folosi fondurile atrase prin vanzarea de actiuni pentru finantarea capitalului de lucru si alte chestiuni interne.

Actiunile Facebook au inchis vineri la New York in stagnare, la pretul de 55,05 dolari. Titlurile companiei au crescut de peste doua ori in acest an, dupa o evolutie volatila in 2012.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea New Media »




Ascultă primul podcast de FinTech și digital banking din piață.

Citeste si
Tinder, aplicatia mobila pe care oamenii dau cei mai multi bani