Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, sustine ca ministerul pe care-l gestioneaza urmeaza sa semneze cu reprezentantii Comisiei Europene, pana la sfarsitul lunii noiembrie, noi contracte de finantare pe infrastructura rutiera, in valoare de 500 de milioane euro.
Prezenta, sambata, la Vaslui, pentru a vedea care este stadiul lucrarilor de reabilitare a drumului national DN 24 Barlad-Crasna-Husi-Albita, ministrul Anca Boagiu a declarat ca, in prezent, sunt in executie 434 kilometri de autostrada in Romania pe coridorul IV Pan-European, urmand ca alte patru santiere sa fie deschise foarte curand, transmite Mediafax.

"Astazi, sunt in executie 434 kilometri de autostrada situata pe coridorul IV Pan-European, urmand, sper foarte curand, sa deschidem oficial si restul de patru tronsoane care au fost licitate si adjudecate, organizarile de santier fiind deja facute. Practic, la ora cand vorbim, in Romania avem semnate cu Comisia Europeana (CE) contracte de finantare in valoare de 725 milioane euro. Asteptam ca pana la sfarsitul lui noiembrie sa semnam alte contracte, in valoare de 500 milioane euro. Deci, anul acesta, Ministerul Transporturilor semneaza, doar pe partea de infrastructura rutiera, contracte de finantare cu CE de 1,250 miliarde euro", a declarat ministrul Anca Boagiu.

In opinia ministrului Anca Boagiu, ministerul pe care-l gestioneaza are un rol foarte important in dezvoltarea economica a Romaniei, prin influenta pe care o are in acest sens sectorul constructii, prin lucrarile pe care le realizeaza pentru modernizarea si dezvoltarea infrastructurii.

"Rolul pe care Ministerul Transporturilor il joaca in dezvoltarea economica este unul major. Stim foarte bine ce influenta in cresterea economica a avut-o sectorul de constructii in primul semestru al acestui an. Numai pe primele contracte pe care le-am deschis depasim 3.000 de angajati.. Practic, sectorul constructii a fost cotat in Romania ca fiind al doilea contributor la cresterea economica. Deci va trebui sa continuam in acelasi ritm", a mai spus ministrul Anca Boagiu.

Anca Boagiu a fost prezenta, sambata, in judetul Vaslui, pentru a vedea care este stadiul lucrarilor de reabilitare a drumului national DN 24, de la limita judetului Galati si pana la iesirea din tara, respectiv Vama Albita. Ministrul Transporturilor s-a aratat multumit de ritmul cu care se deruleaza acestea, in conditiile in care, in aproape sase luni, s-au realizat aproximativ doua treimi din lucrari, desi termenul de executie este de aproape doi ani.

Reabilitarea celor 101,8 kilometri va costa 279 milioane lei, din care 68 la suta este finantare nerambursabila din partea Uniunii Europene.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri