Partea viabila a Oltchim poate fi salvata prin restructurarea presupusa de intrarea in insolventa, deoarece la acest moment exista trei potentiali investitori "seriosi", cu capacitate financiara si industriala, care pot asigura viabiliatea companiei pe termen lung, a declarat premierul Victor Ponta, citat de Mediafax.
"Ideea este ca la Oltchim, ca si la Hidroelectrica, sa scoatem o societate care se ducea spre faliment si sa o facem viabila. Hidroelectrica se ducea in faliment, era pe pierdere, acum este pe profit, chiar daca se fac restructurari, unele dintre ele dureroase. La Oltchim, poate sa fie scoasa din drumul spre faliment, poate sa fie salvata partea viabila a Oltchim-ului si putem atunci sa gasim un investitor. Si exista trei investitori, seriosi de data aceasta, cu capacitate, si financiara, si industriala, de a salva Oltchim-ul si de a-l face viabil pe termen lung", a afirmat Ponta.

Guvernul a decis sa ceara intrarea in insolventa a Oltchim dupa ce anul trecut a esuat in incercarea de a privatiza compania.

Consiliul de Administratie al Oltchim a aprobat, joi, depunerea la Tribunalul Valcea a cererii de deschidere a procedurii de insolventa.

Licitatia pentru cumpararea pachetului majoritar de actiuni la Oltchim a fost castigata anul trecut de Dan Diaconescu, patronul OTV. Dicoanecu nu a intrat insa in posesia titlurilor pentru ca nu a platit statului suma la care s-a angajat, respectiv 45 milioane euro.

Dupa acest esec, statul nu a mai avansat un termen concret pentru privatizarea combinatului chimic.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri