Petrom, Romgaz, Banca Transilvania si Nuclearelectrica sunt doar cateva dintre numele mari de pe Bursa de Valori Bucuresti (BVB) care au taiat estimarile de profit pentru anul acesta, ca urmare a efectelor negative pe care Ordonanta 114/2018 (“Ordonanta Taxelor”) le va genera.

Impreuna, cele patru companii anticipeaza ca vor pierde 1,7 mld. lei la nivel de profit brut in 2019.

Majoritatea companiilor listate pe bursa au supus la votului actionarilor bugetele pentru anul 2019, acestea sintetizand asteptarile managerilor cu privire la performantele financiare din acest an. Bugetele reprezinta un reper important pentru investitori plecand de la ipoteza ca cei care propun aceste cifre cunosc foarte bine nu doar compania in cauza, dar si mediul economic in care evolueaza.

In ceea ce priveste profitabilitatea asteptata pentru 2019, majoritatea companiilor au asteptari in scadere fata de anul precedent. La nivel general asteptarile sunt cu circa 20% mai mici fata de anul precedent.

“Sectorul de petrol si gaze inregistreaza scaderi usoare ale veniturilor si ceva mai semnificative ale profiturilor. Atat OMV Petrom cat si Romgaz sunt afectate de obligatile impuse prin ordonanta 114/2018 privind vanzarea unor cantitati de gaze naturale la preturi fixe”, mentioneaza analistii casei de brokeraj Prime Transaction.

Dinamica venituri Dinamica profit Venituri brute 2019 (mil. lei) Profit brut 2019 (mil. lei)
Petrom -5,7% -18,6% 16.762 3.747
Romgaz -3.8% -28,7% 5.023 1.124
Nuclearelectrica +8,2% -21,9% 2.463 447
Transgaz +31% -74,1% 3.074 150
Transelectrica +1,3% -78% 2.775 20
Electrica +7,5% -43,5% 6.033 148
Conpet -1% -24,8% 419 52
Banca Transilvania -5,9% -15,4% 3.711 1.443
Medlife +10,6% +64,8% 905 45
Sphera Group +28,8% +92,2% 993 52
*Alro +2,2% -52,3% 673 56

*In cazul Alro, profitul si veniturile bugetate sunt exprimate in milioane dolari

Sursa date: Companiile, Prime Transaction

Initial, OUG 114/2018 a prevazut ca intreaga cantitate de gaze de productie interna sa fie vanduta la pretul plafonat de 68 de lei pe MWh pana in 2022. Totusi, la sfarsitul lunii martie, Guvernul a modificat actul normativ prin OUG 19/2019, potrivit careia doar cantitatile catre populatie si CET-uri vor avea pret plafonat in urmatorii trei ani. ANRE a stabilit ulterior cantitatile de gaze pe care trebuie sa le furnizeze producatorii la pret plafonat. Astfel, Romgaz (SNG) va fi nevoita sa vanda 50% din productie la pret plafonat, in vreme ce Petrom (SNP) ar urma sa vanda 35% din productie la pret plafonat.

Sectorul productiei de energie electrica, reprezentat de Nuclearelectrica (SNN), propune venituri in crestere pe fondul cresterii pretului energiei electrice. La nivelul profitabilitatii asteptarile sunt semnificativ mai mici, societatea dand vina de asemenea pe obligatile impuse de ordonanta 114/2018.

O scadere majora a profitului este notata si in dreptul Transgaz (TGN), evolutie cauza in special de scaderea venitului reglementat aprobat pentru anul gazier 2018-2019. De asemenea, Transelectrica (TEL) anticipeaza un profit in scadere cu 78% din cauza aplicarii taxei de 2% pe cifra de afaceri - o alta componenta a OUG 118.

In sectorul bancar, Banca Transilvania (TLV) preconizeaza o usoara scadere a veniturilor incasate si una ceva mai mare a profitabilitatii. Taxa pe activele bancare este una dintre explicatiile plauzibile pentru aceasta situatie. TLV a devenit saptamana trecuta prima institutie de credit care estimeaza oficial nivelul taxei pe active in acest an.

Cele mai bune asteptari vin dinspre sectoarele mai nou reprezentate la cota Bursei de Valori Bucuresti. Furnizorul de servicii medicale Medlife (M) vede o crestere de 10% a veniturilor si una semnificativa, de circa 65%, a profitabilitatii. In aceasi nota, Sphera Group (SFG) prevede cresteri de circa 30% a veniturilor si aproape dublarea profitului brut obtinut in anul curent.

“Previziunile facute in cadrul bugetelor de catre emitenti trebuie analizate cu o anumita doza de relativitate. Acest lucru atat prin prisma mediului economic care se mentine inca departe de a fi stabil dar si a experientei anilor trecuti, in care previziunile prezentate in cadrul bugetelor, mai ales al societatilor de stat, au fost semnificativ contrazise de rezultatele financiare inregistrate la nivelul anului respectiv. In cazul companiilor de stat putem vorbi despre o politica extrem de prudenta folosita la realizarea bugetelor”, concluzioneaza analistii Prime Transaction.

Citeste si:
Marile companii de pe bursa bifeaza inca un semestru de cresteri
Marile companii de pe bursa...

Sursa foto: Shutterstock

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Piete de capital »



Citeste si
Romgaz: Constructia centralei de la Iernut, blocata din cauza OUG 114