Sistemul Medical MedLife a cumparat integral Spitalul OncoCard din Brasov, unul dintre cele mai mari si mai moderne centre de diagnostic si tratament oncologic din Romania. “Acest parteneriat vine in urma strategiei noastre de a extinde si dezvolta segmentul de servicii oncologice", a declarat Mihai Marcu, Presedinte si CEO MedLife.

"Ne bucuram sa avem alaturi de noi o echipa de experti care vor intari si mai mult zona de excelenta medicala. OncoCard vine in completarea serviciilor oncologice pe care le asiguram deja pacientilor, in sectiile de chirurgie din toate spitalele MedLife, si devine primul centru oncologic integrat la nivel de Brasov si al doilea la nivel de grup, dupa Sibiu. Este o zona de interes pentru noi si nu excludem ca in anii urmatori sa investim consistent in tratamentul oncologic de excelenta la nivel national”, a precizat Mihai Marcu.

Infiintat in 2012, spitalul OncoCard se bazeaza pe un concept inovator de medicina integrativa care incepe din faza de diagnosticare a pacientului oncologic si acopera toata perioada de terapii active specifice. Unitatea medicala include ambulatoriu, sectie de chirurgie oncologica, departamentele de hematologie, radioterapie si imagistica medicala, dar si un laborator propriu, utilizat intern pentru pacientii internati.

De la deschiderea spitalului si pana la momentul actual au fost facute investitii in valoare de 24 de milioane de euro. La nivelul anului 2018, compania a inregistrat o cifra de afaceri consolidata in valoare de 41,8 milioane de lei.

Tranzactia urmeaza sa fie analizata de Consiliul Concurentei. Odata aprobata, aceasta poate deveni cea mai importanta tranzactie a grupului MedLife din 2019, reprezentand un pas important in indeplinirea angajamentului companiei fata de actionari si clienti.

Prin preluarea spitalului OncoCard, grupul MedLife ajunge la un portofoliu de 27 de companii achizitionate, ultima anuntata fiind spitalul Centrul Medical Micromedica.

Sursa foto: MedLife

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri