Trei grupuri de investitori instituţionali români au fost de acord să fie investitorii principali în cadrul ofertei publice de vânzare a acţiunilor Hidroelectrica şi au încheiat un acord de investiţii cu societatea şi Fondul Proprietatea, în calitate de acţionar vânzător, aceştia angajându-se să achiziţioneze în total 2,24 miliarde lei în acţiuni la preţul final de ofertă, sub rezerva anumitor condiţii uzuale.

Potrivit unui comunicat al Hidroelectrica, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat prospectul pentru oferta publică iniţială derulată de Fondul Proprietatea, un fond de investiţii alternativ administrat de Franklin Templeton International Services, în legătură cu acţiunile ordinare existente ale societăţii şi totodată începutul perioadei de Ofertă. Societatea va depune cerere pentru admiterea la tranzacţionare a acţiunilor sale pe piaţa reglementată a Bursei de Valori Bucureşti.

Intervalul orientativ al preţului de ofertă a fost stabilit între 94 lei şi 112 lei pe acţiune oferită, ceea ce corespunde unei capitalizări de piaţă de la 42,3 miliarde de lei până la 50,4 miliarde de lei (de la 8,5 miliarde de euro până la 10,2 miliarde de euro).

Nivelul anticipat al ofertei, incluzând orice opţiune de supra-alocare este de până la 89.708.177 Acţiuni Oferite ce urmează a fi vândute de Fondul Proprietatea, reprezentând până la întreaga sa participaţie de 19,94% din capitalul social emis al Hidroelectrica.

"Societatea nu va realiza o majorare de capital în contextul Ofertei şi nu va beneficia în vreun fel de fondurile obţinute ca urmare a desfăşurării Ofertei. Trei grupuri de investitori instituţionali români ('Investitorii Principali') au fost de acord să fie investitorii principali în cadrul Ofertei şi au încheiat un acord de investiţii cu societatea şi acţionarul vânzător. Investitorii principali s-au angajat să achiziţioneze în total 2,24 miliarde lei în acţiuni la Preţul Final de Ofertă, sub rezerva anumitor condiţii uzuale", se spune în comunicat.

Oferta publică iniţială va consta într-o ofertă publică adresată investitorilor de retail şi instituţionali din România, precum şi într-o ofertă adresată investitorilor instituţionali internaţionali eligibili. Se preconizează ca perioada de ofertă să înceapă pe 23 iunie 2023 şi este de aşteptat să se încheie cel târziu pe 4 iulie 2023 la ora 12 (ora locală). Preţul de ofertă şi numărul exact de acţiuni oferite spre vânzare vor fi determinate în urma procesului de book building din cadrul perioadei de ofertă şi se estimează să fie anunţate pe sau în jurul datei de 5 iulie 2023.

De asemenea, se estimează ca decontarea să aibă loc pe sau în jurul datei de 10 iulie 2023 iar admiterea şi începerea tranzacţionării pe BVB se preconizează ca să aibă loc în jurul datei de 12 iulie 2023.

Investitorii de retail au dreptul la un discount de 3% din preţul de ofertă pentru acele ordine de cumpărare care au fost înregistrate în primele cinci zile lucrătoare ale perioadei de ofertă. Acţiunile oferite pentru care s-a subscris în cadrul tranşei de retail începând cu a şasea zi lucrătoare a perioadei de ofertă vor fi vândute investitorilor de retail la preţul de ofertă.

Investitorii de retail pot subscrie în unităţile Băncii Comerciale Române, BRD - Groupe Societe Generale, BT Capital Partners, Băncii Transilvania, Swiss Capital şi ale participanţilor eligibili ce se regăsesc pe lista publicată pe site-ul BVB.

În comunicat se menţionează că, imediat după admitere, acţiunile societăţii vor fi incluse în indicele BET al BVB.

Acţionarul vânzător a acordat coordonatorilor globali comuni o opţiune (Opţiunea de Supra-Alocare), reprezentând până la 15% din acţiunile oferite, ce poate fi exercitată în termen de 30 de zile calendaristice de la admitere.

Hidroelectrica şi Fondul vor fi supuşi unei interdicţii de înstrăinare a acţiunilor societăţii pentru o perioadă ce începe pe 22 iunie 2023 şi se încheie după 180 zile de la data admiterii, iar acţionarul majoritar al societăţii va fi supus unei interdicţii de înstrăinare a acţiunilor societăţii pentru o perioadă ce începe pe 22 iunie 2023 şi se încheie după 12 luni de la data admiterii, sub rezerva anumitor excepţii prevăzute în Prospect.

"Suntem încântaţi de interesul puternic venit până acum din partea investitorilor şi de feedback-ul pozitiv din partea acestora faţă de evoluţia companiei. În calitate de lider în producţia de energie electrică din România, cu un portofoliu de producţie 100% de energie regenerabilă, un istoric solid de creştere şi o strategie clară axată pe eficienţă operaţională, diversificarea afacerii şi asigurarea rentabilităţii capitalului, considerăm că Hidroelectrica reprezintă o ofertă foarte atractivă atât pentru investitorii români, cât şi pentru cei internaţionali. Aşteptăm cu nerăbdare să ne întâlnim, în perioada următoare, cu potenţialii investitori, şi să le împărtăşim planurile de valorificare a oportunităţilor deosebite pe care le întrezărim pe piaţa locală, pe măsură ce România continuă procesul de tranziţie energetică", a declarat Bogdan Badea, director executiv al Hidroelectrica.

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie din România în ceea ce priveşte cantitatea de energie produsă şi un jucător important în domeniul hidroenergetic din Europa. Grupul deţine şi operează 182 de hidrocentrale, cinci staţii de pompare şi un parc eolian ce sunt amplasate strategic în opt sucursale organizate geografic pe teritoriul României.

Imediat anterior Ofertei Publice Iniţiale, acţiunile societăţii erau deţinute de Ministerul Energiei (80,06%) şi de Fondul Proprietatea (19,94%). Fondul Proprietatea a deţinut o participaţie minoritară în Hidroelectrica încă de la înfiinţare, în 2005.

Sursa foto: Facebook / Hidroelectrica

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri