Curtea Constitutionala a respins, joi, sesizarea lui Klaus Iohannis pe modificarea Legii de functionare a Agentiei Nationale de Intergritate (ANI), scrie Ziare.com.

Prin acest act normativ inceteaza de drept interdictiile aplicate senatorilor si deputatilor descoperiti de ANI in conflict de interese in perioada 2007 - 2013.

675 de alesi scapa de situatii de incompatibilitate

Mai exact, e vorba despre 675 de alesi care scapa de situatii de incompatibilitate si conflicte de interese.

"In ziua de 10 mai 2018, Plenul Curtii Constitutionale, investit in temeiul art.146 lit.a) teza intai din Constitutie si al art.11 alin. (1) lit.A.a) si art.15 din Legea nr.47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, s-a pronuntat, in cadrul controlului anterior promulgarii, asupra obiectiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii pentru modificarea Legii nr.176/2010 privind integritatea in exercitarea functiilor si demnitatilor publice, pentru modificarea si completarea Legii nr.144/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Integritate, precum si pentru modificarea si completarea altor acte normative, obiectie formulata de Presedintele Romaniei. In urma deliberarilor, Curtea Constitutionala, cu majoritate de voturi, a respins, ca inadmisibila, obiectia de neconstitutionalitate formulata", se arata intr-un comunicat de joi al Curtii.

Decizia este definitiva si general obligatorie si va fi comunicata presedintelui Romaniei.

Citeste si:
Dancila: Cu siguranta prezidentiabilul PSD va intra in turul doi
Dancila: Cu siguranta...

Sesizarea presedintelui

In luna martie, seful statului a retrimis Parlamentului aceasta lege, insa majoritatea PSD-ALDE a respins cererea de reexaminare.

Asa ca presedintele Klaus Iohannis a sesizat, pe 20 aprilie, CCR in legatura cu modificarile adoptate de Parlament la Legea ANI.

Legea fusese contestata la CCR si de PNL, iar magistratii au respins sesizarea liberalilor. Administratia Prezidentiala preciza insa ca neregulile semnalate de presedinte se refera la alte articole din lege.

"Distinct de criticile de neconstitutionalitate prezentate in obiectia la care Curtea Constitutionala a raspuns, invederam noi critici de neconstitutionalitate care, prin raportare la un subiect de o importanta semnificativa pentru asigurarea unui cadru de integritate adecvat, dar si pentru respectarea principiului legalitatii, precum si a principiului securitatii raporturilor juridice, necesita o analiza suplimentara din partea Curtii Constitutionale. (...)

Citeste si:
Iohannis a promulgat Legea administratiei publice locale
Presedintele Iohannis a...

Consideram ca norma instituita prin legea dedusa controlului de constitutionalitate nu indeplineste cerintele de claritate, precizie si predictibilitate, ceea ce afecteaza atat principiul legalitatii, cat si pe cel al securitatii raporturilor juridice, aducand atingere si principiului separatiei puterilor in stat", se arata in sesizarea presedintelui.

Iohannis arata ca nu este precizat clar cine va pune in aplicare incetarea de drept a interdictiilor. Totodata, spunea ca sunt formulari neclare ce pot genera impredictibilitate in aplicarea normei.

Seful statului sublinia si ca statul de drept le asigura cetatenilor ca statul aplica standarde etice si profesionale in institutiile sale, iar o astfel de lege incalca acest principiu constitutional.

Intr-un raspuns pentru Romania Curata, ANI avertiza la sfarsitul anului trecut ca toate cazurile sale - acolo unde nu s-a ajuns deja la sentinte definitive sau la aplicarea de sanctiuni - ar putea fi anulate.

Citeste si:
CCR amana pentru a saptea oara decizia privind Codurile penale
CCR amana din nou decizia pe...

Mai exact, 675 de parlamentari, primari, presedinti de consilii judetene si consilieri scapa basma curata pe proiectul initiat de Florin Iordache si adoptat de majoritatea PSD-ALDE.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Politic »



Citeste si
USR: Decizia CCR ignora votul a peste 6,4 milioane de romani