Presedintele CCR, Valer Dorneanu, afirma ca participarea sa la conferinta internationala organizata de Curtea Constitutionala a Federatiei Ruse nu a presupus adoptarea unor pozitii oficiale sau luarea unor decizii pentru care ar fi fost necesar un mandat special din partea plenului Curtii Constitutionale a Romaniei, scrie Ziare.com. Reactia lui Dorneanu vine la scurt timp dupa ce ministrul de Externe, Teodor Melescanu, a declarat ca vizita acestuia "a fost o optiune personala, si-a dorit-o, pozitia noastra a fost scrisa, (a fost) foarte clara, asta-i situatia".

"Hotararea participarii mele la acest eveniment a fost luata de plenul CCR in data de 29 martie 2018. Participarea la acest eveniment cu caracter stiintific nu presupune adoptarea unor pozitii oficiale sau luarea unor decizii care sa impuna acordarea vreunui mandat special din partea plenului", se arata intr-o precizare a lui Valer Dorneanu, transmisa miercuri Agerpres, referitoare la participarea delegatiei CCR la lucrarile Conferintei internationale cu tema "Constitutia in epoca schimbarii globale si obiectivele controlului de constitutionalitate", organizata de Curtea Constitutionala a Federatiei Ruse, precum si la lucrarile celui de-al VIII-lea Forum Juridic International, desfasurat in perioada 15 - 18 mai la Sankt-Petersburg.

Conform aceleiasi surse, la manifestare au participat reprezentanti a peste 40 de autoritati de jurisdictie constitutionala din Europa, Africa, Asia si America de Sud, nu doar din spatiul ex-sovietic. Conferinta a avut un caracter international, in cadrul ei nefiind organizate intalniri bilaterale.

"In legatura cu problema pretinsei incalcari a unui 'embargou' fata de Federatia Rusa, precizez ca nu exista, la nivel oficial, euroatlantic, o interdictie de participare la manifestari stiintifice cu caracter profesional. Reamintesc, in acest sens, participarea reprezentantilor din state europene precum Austria, Andorra, Bulgaria, Ungaria, Monaco, Croatia, Finlanda, Slovenia, astfel cum rezulta din documentele Conferintei", precizeaza presedintele CCR.

Dorneanu a avut o discutie cu Melescanu

Valer Dorneanu mentioneaza ca a primit o recomandare semnata de ministrul Afacerilor Externe, Teodor Melescanu, in care se aprecia ca reprezentarea CCR nu ar trebui sa fie la nivel de presedinte, ci la nivel de judecator, intrucat la eveniment ar urma sa participe "reprezentanti ai 'Republicii Osetiei de Sud' si ai 'Republicii Abhazia'". In document se mai facea referire la anexarea ilegala a Peninsulei Crimeii si la actiunile de destabilizare din estul Ucrainei.

"Primind aceasta recomandare, l-am contactat telefonic pe dl ministru, i-am explicat scopul participarii mele la aceasta manifestare internationala, faptul ca in agenda mea nu vor exista intalniri bilaterale si nici alte luari de pozitii in dezacord cu recomandarea transmisa. Din aceasta convorbire eu nu am inteles ca interlocutorul meu si-ar fi mentinut recomandarea de a nu participa", sustine presedintele CCR.

El adauga ca nu vrea sa comenteze afirmatiile ministrului Afacerilor Externe referitoare la acest subiect, asa cum au fost preluate de presa, mai ales ca nu au fost facute in prezenta sa.

"Doua intrebari imi staruie insa in minte: prima este aceea ca, daca exista un gen de 'embargou' fata de Federatia Rusa, de ce s-a mentionat in finalul recomandarii MAE ca se apreciaza ca fiind oportuna reprezentarea CCR la nivel de judecator (in mod logic, pretinsa interdictie ar fi trebuit sa vizeze participarea oricarui reprezentant al Curtii).

A doua intrebare vizeaza o situatie din 2015, cand plenul CCR a solicitat MAE o opinie cu privire la o propunere de excludere a Curtii Constitutionale a Federatiei Ruse din Conferinta Curtilor Constitutionale Europene, ce urma sa se discute la urmatoarea Conferinta a organismului ce reuneste curtile constitutionale din Europa, la care CCR avea sa participe.

Ni s-a recomandat atunci ca n-ar fi oportuna o asemenea masura", se mai arata in precizarea transmisa de Valer Dorneanu.

Premiul primit de presedintele CCR

In ceea ce priveste premiul primit cu ocazia conferintei, presedintele CCR precizeaza ca acesta este acordat de Forumul Juridic International Sankt Petersburg pentru contributii in domeniul Dreptului Privat, pe baza unui ghid ce cuprinde procedura de nominalizare si sistemul de evaluare, iar o comisie formata din profesori universitari si specialisti in drept privat recunoscuti desemneaza castigatorul.

Presedintele Curtii Constitutionale, Valer Dorneanu, a sustinut lucrarea cu tema "Impactul globalizarii asupra controlului de constitutionalitate in Romania", in cadrul Conferintei internationale cu tema "Constitutia in epoca schimbarii globale si obiectivele controlului de constitutionalitate", organizata de Curtea Constitutionala a Federatiei Ruse.

"Ca urmare, prin dispozitiile Hotararii Plenului Curtii Constitutionale nr. 6 din 29 martie 2018, a fost aprobata reprezentarea Curtii Constitutionale la aceste manifestari de catre Valer Dorneanu, presedintele Curtii Constitutionale a Romaniei, din delegatie facand parte si un magistrat-asistent", se precizeaza pe site-ul CCR.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri