Curtea Constitutionala a Romaniei a repins marti sesizarea presedintelui Klaus Iohannis privind modificarea legii de organizare a referendumului, au precizat pentru Agerpres surse din CCR.

Judecatorii CCR au decis ca sesizarea sefului statului este inadmisibila.

Potrivit textului legii, "cetatenii sunt chemati sa isi exprime vointa prin vot in cadrul referendumului national cu privire la revizuirea Constitutiei in ultima duminica a perioadei de 30 de zile prevazuta in Constitutie, calculata de la data adoptarii de catre Parlament a proiectului legii constitutionale, Guvernul avand obligatia de a aduce la cunostinta publica, de indata, prin mijloace de comunicare in masa, textul acestuia si data referendumului".

Decizia Curtii consfinteste practic o noua amputare a atributiilor presedintelui Romaniei: eliminarea sa din procedura de convocare a referendumului pentru revizuirea Constitutiei, scrie G4Media.

Astfel, potrivit noii forme a legii, referendumul pentru revizuirea Constitutiei se organizeaza automat in ultima duminica a perioadei de 30 de zile de la data adoptarii modificarilor la legea fundamentala.

In forma in vigoare, legea prevede ca data referendumului de revizuire se stabileste prin lege in Parlament, lege care este trimisa presedintleui pentru promulgare.

Legea a fost trimisa la reexaminare de catre presedintele Iohannis, a fost adoptata din nou de Parlament, in forma initiala, si a fost atacata de doua ori la CCR de catre parlamentarii opozitiei.

In sesizarea trimisa CCR in 18 mai, presedintele Klaus Iohannis precizeaza ca, desi a mai facut obiectul controlului de constitutionalitate, la sesizarea parlamentarilor, actul normativ cuprinde, in continuare, dispozitii neconstitutionale.

"Desi a mai facut obiectul controlului de constitutionalitate, la sesizarea parlamentarilor (...), consideram ca Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului cuprinde, in continuare, dispozitii neconstitutionale. Astfel, prin continutul normativ, dispozitii ale legii mentionate contravin prevederilor art. 1 alin. (5), art. 142 alin. (1), art. 146 lit. a), art. 147 alin. (2) si alin. (4), art. 150 - art. 152 si art. 156 din Constitutie", se preciza in sesizarea sefului statului.

Potrivit sesizarii, articolul 6 alineat (1) din legea criticata introduce in Legea 3/2000 un tip de norme ce nu fac obiectul acestui act normativ. "Legea nr. 3/2000 nu poate include - fara a depasi obiectul ei de reglementare - in mod exhaustiv norme privitoare la initiativa si procedura de revizuire a Legii fundamentale", se spune in sesizare.

Totodata, se sustine ca prevederile art. unic pct. 1 din lege sunt "neclare, lipsite de previzibilitate, intrucat (...) legiuitorul nu epuizeaza in continutul normativ toate aspectele referitoare la materia enuntata".

Conform documentului, legea de revizuire, odata adoptata de Parlament, se transmite CCR, care are obligatia sa se pronunte cu privire la constitutionalitatea acesteia.

"Legiuitorul considera ca moment de referinta numai data adoptarii legii de revizuire de catre Parlament, ignorand atat rolul Curtii Constitutionale de garant al suprematiei Constitutiei, inclusiv in procedura de revizuire, cat si momentul de la care deciziile acesteia produc efecte", arata presedintele in sesizare.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, declara ca atacarea la Curtea Constitutionala a proiectului de modificare a Legii referendumului reprezinta o atitudine abuziva din partea presedintelui Klaus Iohannis, care blocheaza dorinta romanilor de a se exprima cu privire la subiectul revizurii Constitutiei prin redefinirea familiei.

Sursa foto: Shutterstock/Andrey_Popov

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri