Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, într-o conferinţă de presă, întrebat cine are cele mai mari şanse să fie candidat la Primăria Capitalei Gabriela Firea sau Sebastian Burduja, că şansele sunt egale, în timp de liderul PNL Nicolae Ciucă a precizat că decizia va fi luată după stabilirea "profilului candidatului în percepţia alegătorilor", conform Agerpres.

La rândul său, întrebat la întâlnirea cu presa de la Palatul Parlamentului, dacă PNL şi PSD ar putea susţine un candidat comun la Primăria Capitalei, pe Gabriela Firea sau Sebastian Burduja, Ciucă a spus: "În acest moment nu am ajuns să discutăm în detaliu şi un răspuns cât se poate de onest este acela că şi dacă ar fi să stabilim un candidat comun avem nevoie de evaluare, de sondare să vedem care este poziţionarea celor care sunt posibil candidaţi şi, desigur, ne interesează foarte mult care este profilul candidatului în percepţia alegătorilor".

El a menţionat că, după rezultatul sondajelor, se va analiza în coaliţie şi se va lua o decizie.

"Nu vorbim despre o împărţeală, vorbim de cele mai competente persoane de a conduce administraţia, de cei care au experienţa şi aplicarea de a face acest lucru. Eu sunt una dintre persoanele care a fost viceprimar la Buzău. Trebuie să ai ceva în tine să poţi face această cea mai dificilă muncă şi cred că cea mai mândră muncă pe care o poţi face este aceea de a fi ales la tine, în oraşul tău, şi să munceşti pentru locul în care te-ai născut. Sunt ferm convins că în următoarea perioadă o să venim cu deciziile politice cele mai bune pentru candidaturile enunţate de către dumneavoastră", a afirmat Ciolacu.

Întrebat cine are şanse mai mari Gabriela Firea sau Sebastian Burduja, liderul PSD a răspuns: "Şanse egale".

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri