Cererea ridicata in contextul alocarii fondurilor pentru programul “Prima Casa” ar putea sa duca la o noua majorare a preturilor locuintelor, a declarat, pentru News.ro, directorul diviziei New Homes din cadrul companiei de consultanta imobiliara Coldwell Banker Affiliates of Romania, Gabriel Voicu, care estimeaza pentru anul acesta o crestere medie de 5-7%.

Un alt motiv pentru cresterea preturilor este majorarea costurilor de dezvoltare, de la preturile terenurilor la cele ale materialelor de constructii si ale fortei de munca, estimeaza consultantul.

“Preturile locuintelor noi din Bucuresti si imprejurimi au crescut usor la inceputul acestui an, pe fondul finalizarii mai multor proiecte - fata de momentele incipente de constructie sau cele din perioada de constructie, locuintele finalizate au preturi mai ridicate de vanzare, ceea ce duce implicit si la o crestere generala a mediei”, a spus Voicu, pentru News.ro.

Potrivit consultantului, anul 2017 a debutat intr-un climat general semnificativ mai favorabil fata de 2016, cand inceputul de an a fost marcat de incertitudinile privind Legea darii in plata si epuizarea rapida a fondurilor din programul Prima Casa.

“In plus, existenta unui plafon de finantari prin programul guvernamental stabilit pentru o durata mai indelungata de timp asigura o predictibilitate ridicata, atat pentru investitori cat si pentru potentialii cumparatori”, a completat consultantul Coldwell.

Normele metodologice pentru programul “Prima Casa” din 2017 au fost adoptate in 27 februarie prin Hotarare de Guvern, care prevede ca locuintele supuse consolidarii sau reducerii riscului seismic cu cinci ani inainte de contractarea creditelor sunt asimilate locuintelor noi.

Programul ”Prima Casa” 2017 va avea alocat, conform strategiei, un plafon total de garantare de 2,67 miliarde de lei, din care 2,5 miliarde de lei reprezinta plafonul nou alocat de Guvern, iar 175,5 milioane lei este partea nefolosita din plafonul pe 2016.

In acest context, analistul imobiliar sustine ca este posibil sa se inregistreze majorari de preturi pe piata rezidentiala.

“Este posibil sa inregistram noi varfuri de cerere pe segmentul Prima Casa, varfuri care ar putea sa duca la cresteri punctuale de preturi. In ansamblu, asistam la o dezvoltare a pietei rezidentiale, o majorare a ponderii proiectelor middle market (n.r- segment pe care preturile medii de tranzactionare sunt curpinse intre 1.100 si 1.300 de euro pe metrul patrat util) in totalul ofertei noi si la o diversificare a metodelor de achizitie”, a subliniat Voicu.

Analistul estimeaza ca plafonul alocat pentru finantari prin programul "Prima Casa" in 2017 se va epuiza inainte de finalul acestui an.

Potrivit unei analize realizate de Coldwell Banker, principala metoda de achizitie pe segmentul mass market (segmentul locuintelor ieftine) este reprezentanta de finantarile acordate prin programul "Prima Casa", cu o pondere de 75% din totalul tranzactiilor.

Dezvoltatorii care construiesc astfel de proiecte livreaza pe piata un stoc de locuinte cu preturi medii cuprinse intre 700 si 950 de euro pe metru patrat util.

Aproximativ 12.000 de locuinte se afla in acest moment in dezvoltare in Bucuresti si imprejurimi si ar putea fi livrate in acest an daca dezvoltatorii isi vor respecta termenul de finalizare, potrivit unui raport al Coldwell care mai arata ca in curand va fi demarata constructia altor 2.000 de unitati, cu termene de livrare anuntate pentru 2018.

Cea mai mare pondere a locuintelor care ar urma sa fie finalizate in acest an in Bucuresti si imprejurimi se incadreaza pe segmentul mass market (segmentul locuintelor ieftine), adica 59,5% sau peste 7.200 de unitati, in crestere fata de anul anterior cu 6%.

Sursa foto: Denphumi / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri