Ca urmare a procesului de consolidare si maturizare a pietei de spatii de birouri, tot mai multi jucatori importanti, precum London Stock Exchange, Spaces sau BSH (Bosch) si-au indreptat atentia spre Romania. Insa, "chiar daca exista semnale ca ritmul de dezvoltare este posibil sa incetineasca, acest lucru poate fi considerat firesc, dupa o perioada de maxima efervescenta", spune Mihai Paduroiu, Head of Advisory & Transaction Services - Office al CBRE Romania, care apreciaza, de asemenea, ca ar trebui replicate reusitele proiectelor din Capitala si la nivelul oraselor secundare, la fel ca in cazul Poloniei.

"Piata spatiilor de birouri se afla, indiscutabil, intr-o tendinta ascendenta care va continua si in perioada urmatoare. Nu este greu sa facem estimari pentru ultima parte din 2018 si pentru 2019, tinand cont de anumiti factori, dintre care primul este rata de neocupare care a ajuns la 8%, cea mai mica valoare inregistrata de la inceputul crizei imobiliare. Astfel, asistam la o crestere a cererii, impulsionata si de scaderea spatiilor disponibile in prezent. Un alt factor important este maturizarea pietei locale a spatiilor de birouri, unde observam integrarea componentelor de coworking si wellness in majoritatea noilor proiecte de cladiri de birouri", declara Mihai Paduroiu (foto).

Un alt element care arata trendul ascendent al pietei este aparitia, la nivelul Bucurestiului, in opinia sa, a noi poluri de birouri fata de cele traditionale: zona Timpuri Noi, unde Vastint a dezvoltat ansamblul de spatii de birouri, Timpuri Noi Square, sau zona Piata Presei Libere - Blvd. Expozitiei, unde este dezvoltat complexul Expo Business Park.

Potrivit estimarilor companiei de consultanta imobiliara CBRE, in cursul anului 2019, ar urma sa fie finalizate peste 320.000 metri patrati de spatii de birouri. Un aspect foarte important este legat de volumul estimat pentru 2019 este faptul ca aproximativ 40% din suprafata totala anuntata a fost deja inchiriata, in acest moment. Gradul de absorbtie in momentul finalizarii proiectelor este de peste 85%, pentru proiectele nou livrate pe piata.

Mihai Paduroiu: Capitala are nevoie de noi cladiri de spatii de birouri

"La nivelul Capitalei, exista o nevoie acuta pentru construirea de noi cladiri de spatii de birouri, chiar daca momentan avem opt proiecte cu date de finalizare in cursul lui 2018 si alte 14 a caror livrare este anuntata pentru 2019. In mod clar, nu este suficient", mai spune Mihai Paduroiu

El arata ca, in prezent, o companie care vrea sa inchirieze birouri pentru 200 de oameni, intr-o cladire moderna, situata in apropierea unei statii de metrou, trebuie sa aloce minimum 12 luni si ideal 24, pentru identificarea unui spatiu optim. "Acesta e alt semn de maturizare. Asadar, traversam o perioada foarte dinamica, care ar putea fi stopata doar de modificarea brusca a climatului economic, legislativ sau politic".

Astazi, insa, "climatul economic actual este unul propice investitiilor externe, desi, din punctul nostru de vedere, ar trebui puternic incurajate si investitiile din partea oamenilor de afaceri romani. Tara noastra este una dintre cele mai competitive pe segmentul spatiilor de birouri din Europa Centrala si de Est. Chiar daca avem semnale ca ritmul de dezvoltare este posibil sa incetineasca, acest lucru este firesc, dupa o perioada de maxima efervescenta. Oricum, este important sa intelegem piata la nivel national si sa replicam reusitele proiectelor din capitala si la nivelul oraselor secundare, la fel ca in cazul Poloniei", conchide Mihai Paduroiu.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Marius Alexandru Stanciu
Absolvent al Facultatii de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti si al unui program de Master, cu specializarea Economie Europeana, sustinut in aceeasi institutie, Marius Alexandru Stanciu dispune de o experienta jurnalistica de peste 12 ani, dobandita in cadrul redactiei Wall-Street.ro si acopera din punct de vedere editorial evenimente si interviuri din piata imobiliara, piata asigurarilor si pensii private.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri