Cele mai rentabile investitii de pe piata imobiliara din Romania sunt cele din sectorul retail, unde randamentele se situeaza intre 7,5 si 9% pe an si cele in sectorul rezidential, care aduc profituri de 10% pe an, au declarat pentru NewsIn reprezentantii companiei CB Richard Ellis (CBRE).

Mai putin profitabile sunt investitiile in birourile de clasa A, in urma carora se obtine un randament care fluctueaza in jurul valorii de 7%, au precizat reprezentantii companiei CBRE.

In opinia directorului de vanzari al companiei Neocasa, Adrian Dumitru, pe piata de retail din Romania vor avea loc schimbari importante, ca urmare a aderarii tarii noastre la Uniunea Europeana, a patrunderii de noi jucatori, dar si a renuntarii unora dintre cei care au intrat deja. Concurenta din partea marilor retele de retail se va manifesta si pe segmentul "supermarket" si ”minimarket”, prin inglobarea sau eliminarea micilor investitori locali, atat prin deschiderea de noi unitati cat si prin preluarea unor branduri locale, a adaugat Dumitru.

El a mai spus ca mallurile vor urma strategia de dezvoltare a retelelor de retail si se vor adapta chiar si oraselor medii. Acestea vor cunoaste o dezvoltare importanta privind tendinta de modificare a stilului de viata urban, astfel ca vor oferi atat posibilitati comerciale cat si de petrecere a timpului liber. "Hypermarketurile vor avea si ele un ritm de dezvoltare rapid, in special in localitati urbane mai mici", a mai spus Dumitru.

In ceea ce priveste sectorul rezidential, Romania ocupa primul loc intr-un clasament al celor mai rentabile investitiile imobiliare pe termen lung in Europa, ca urmare a cresterii rapide a economiei si aderarii Romaniei la Uniunea Europeana. Tara noastra se claseaza pe primul loc intr-o lista de douazeci de state europene, fiind urmata de Polonia", conchide Adrian Dumitru. El a mai spus ca in prezent, in Bucuresti, exista 70 de ansambluri rezidentiale de dimensiuni medii si mari care sunt in curs de dezvoltare si totalizeaza un numar de aproximativ 15.000 unitati locative.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri