Numărul intervențiilor chirurgicale din spitalele românești se recomandă a fi redus în luna martie cu 80%, iar consultațiile și tratamentele din ambulator cu 50%, pentru a fi păstrate resurse care ar putea fi necesare mai târziu în tratarea pacienților infectați cu coronavirus, a declarat Bogdan Tănase, medic chirurg la Institutul Oncologic din București (Fundeni) și președintele Alianței Medicilor, într-un interviu acordat HotNews.ro.

Recomandarea de reducere a numărului intevențiilor medicale apare într-un document semnat de ministrul Victor Costache, care circulă în acest moment la nivelul nivelul Direcțiilor de sănătate publică „și care spune că recomandarea este de a menține cuantumul intervențiilor chirurgicale la 20% din câte au fost în luna februarie. Practic, este vorba despre o scădere cu 80% a intervențiilor chirurgicale, față de numărul din luna februarie, iar la activitatea din ambulatoriu, o scădere cu 50%", a spus medicul Bogdan Tănase.

Pacienții cu alte afecțiuni grave, precum bolnavii de cancer, vor fi afectați și ei indirect de coronavirus prin faptul că li se va reduce drastic accesul în spitale sau la medic.

În România au fost confirmate, până acum, 433 de infecții cu coronavirus. 64 dintre pacienți au fost declarați vindecați și au fost externați. Trei cetățeni din România, infectați cu Coronavirus, au murit duminică.

Sursa foto: Facebook Bogdan Tănase

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri