Democraţia nu poate fi suspendată în mijlocul unei crize atât de dramatice, a transmis joi preşedintele Parlamentului European (PE), David Sassoli, în deschiderea unei sesiuni plenare extraordinare la Bruxelles pentru adoptarea de măsuri împotriva pandemiei de COVID-19.

"Ne confruntăm cu o situaţie extraordinară şi neaşteptată. Am fost nevoiţi să luăm decizii fără precedent în ultimele săptămâni, încercând să anticipăm circumstanţele în schimbare rapidă pentru a proteja sănătatea angajaţilor şi a membrilor (PE), dar garantând în acelaşi timp că activitatea democratică a instituţiei poate continua", a precizat Sassoli în deschiderea sesiunii PE, conform unui comunicat de presă al legislativului comunitar.

"A trebuit să încetinim, bineînţeles. Dar nu ne-am oprit, pentru că democraţia nu poate fi suspendată în mijlocul unei crize atât de dramatice", a adăugat el.

"Este datoria noastră, în astfel de vremuri dificile, să fim în serviciul cetăţenilor noştri. Ca legislatori, avem mijloacele, posibilitatea şi datoria să ajutăm", a mai spus Sassoli, care a transmis de asemenea condoleanţe familiei unui angajat al PE care şi-a pierdut viaţa din cauza coronavirusului în urmă cu câteva zile, dar şi familiilor tuturor persoanele care au murit în urma îmbolnăvirii cu COVID-19.

El a mulţumit "tuturor persoanelor care se luptă cu acest virus în fiecare zi cu curaj şi hotărâre, în primul rând celor care sunt bolnavi, întregului staff medical care lucrează neobosit în Europa şi de asemenea cetăţenilor care prin comportamentul lor responsabil vor avea un rol hotărâtor în eradicarea acestei pandemii".

Parlamentul European s-au reunit joi într-o sesiune extraordinară la Bruxelles pentru a vota măsurile urgente ale UE pentru combaterea pandemiei de COVID-19, între care sprijinul pentru sistemele de îngrijire medicală şi asistenţa financiare pentru statele cel mai puternic afectate de actuala criză.

Este prima sesiune plenară a Parlamentului European la care se foloseşte votul de la distanţă.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri